Doi bărbați aflați în Arestul Poliţiei Constanța, testați pentru COVID 19

Doi bărbați aflați în Centrul de Reţinere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au fost testați aseară pentru COVID 19. Rezultatele vor fi gata în câteva ore.
 
Cei doi fac parte din grupul de patru persoane cercetate de oamenii legii din Constanţa pentru contrabandă. Cei doi au fost testați pentru depistarea virusului aseară, bărbații acuzând stări febrile. După un consult medical s-a stabilit ca cei doi aveau temperatura 37,2.
 
Amintim că în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
 
Cu ocazia descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea indisponibilizării, 27.000 de țigarete de diferite mărci, fără a avea aplicate timbre de accizare, susceptibile a proveni din activitatea de contrabandă, dar și mai multe sume de bani (8.100 de lire sterline, 6.200 de euro, 3.450 de lei).
 
La sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost conduse pentru audieri 4 persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 68 de ani.
În urma probatoriului administrat în cauză, acestea au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 329

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 690

UPDATE În județul Constanța Patru bărbați au plecat cu căruțele din Cobadin la Mereni să încingă o bătaie. Au fost arestați pentru 24 de ore

20 Apr 2024 1541

În Medgidia, județul Constanța A retras bani de pe un card furat și a fost arestat

03 Apr 2024 497

Știri Constanța Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă un bărbat, pentru încălcarea ordinului de protecție?

02 Apr 2024 464

Știri Constanța Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat. Iată ce au constatat polițiștii

23 Feb 2024 630

Reținut pentru conducere ilegală! Incident pe străzile Constanței

21 Feb 2024 600

IPJ Bacău Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat fratele

13 Feb 2024 472

Constanța. Femeia suspectată că și-ar fi incendiat concubinul cere să fie eliberată

21 Jan 2024 724

Știri Constanța Furturi în serie! Un bărbat de 39 de ani, în arest preventiv la Constanța

19 Jan 2024 1053

Știri Constanța Hoție de peste 50.000 de lei! Doi bărbați reținuți la Constanța

19 Jan 2024 890

IPJ ArgeșTrimis în judecată, în stare de arest preventiv, după săvârșirea mai multor infracțiuni

18 Jan 2024 352

IPJ BacăuAjuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

17 Jan 2024 465

Bărbat din Cluj arestat preventiv pentru furt calificat

24 Dec 2023 1204

IPJ BacăuBărbat ajuns în arest după ce a condus fără permis și a dat date de identitate false polițiștilor

12 Dec 2023 474