Dr. Anthony Fauci avertizează asupra pericolului unei creşteri a numărului de spitalizări din cauza Omicron

Dr. Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe în combaterea pandemiei de COVID-19, a afirmat că există încă pericolul unei creşteri bruşte a numărului de spitalizări din cauza transmisibilităţii foarte ridicate a variantei Omicron a coronavirusului, chiar dacă datele de până acum sugerează o severitate mai redusă a acesteia, informează Reuters.

 

"Singura dificultate este că, dacă ai atât de multe cazuri, chiar dacă rata de spitalizare este mai scăzută cu Omicron decât este cu Delta, există totuşi pericolul să ai o creştere a spitalizărilor ce ar putea pune presiune pe sistemul medical", a spus Fauci duminică, într-un interviu la CNN.



Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) estima la 25 decembrie că Omicron era responsabil de 58,6% dintre cazurile provocate de variantele în circulaţie în SUA.


"Cu siguranţă vor fi mult mai multe cazuri, pentru că aceasta este o variantă mult mai transmisibilă decât Delta", a afirmat Fauci.



Totuşi, "se pare că, în fapt, (Omicron) ar putea fi mai puţin severă, cel puţin din datele pe care le-am strâns din Africa de Sud, din Marea Britanie şi chiar din unele date preliminare de aici, din Statele Unite", a adăugat el.




Fauci a mai spus că CDC va lămuri în curând dacă persoanele cu COVID-19 ar trebui să aibă un test negativ pentru a ieşi din izolare, după confuzia provocată de recomandarea de săptămâna trecută.



CDC a redus perioada recomandată de izolare de la 10 la 5 zile pentru persoanele asimptomatice. CDC nu mai cere efectuarea unui test care să confirme că persoana respectivă nu mai este infectată înainte de a reveni la lucru sau a socializa, noua politică provocându-le dubii unor experţi.



"Aveţi dreptate. Au fost unele îngrijorări despre motivele pentru care nu le cerem oamenilor să se testeze după acea perioadă de 5 zile. Este ceva ce este în curs de evaluare acum", a declarat Antony Fauci într-un interviu separat la ABC News duminică.


Autorităţile din SUA au raportat sâmbătă cel puţin 346.869 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, potrivit unui bilanţ alcătuit de Reuters. Numărul deceselor asociate infecţiei COVID-19 a crescut în acelaşi interval cu cel puţin 377.

Foto Facebook/ RO Vaccinare

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fauci speră ca pandemia de COVID-19 să scadă din intensitate, dar cere să nu fie lăsată garda jos

17 Jan 2022 921

Epidemiologul Anthony Fauci despre varianta Omicron Mulţi copii vor ajunge "inevitabil" la spital

06 Jan 2022 1280

Omul de știință Anthony Fauci Este „aproape sigur” că Omicron nu este o variantă mai gravă decât Delta

07 Dec 2021 1221

Vaccinurile anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibile în noiembrie

25 Oct 2021 1566