Epidemia de coronavirus Vești de la FC Farul Constanța. Care e cel mai optimist termen pentru reluarea competițiilor interne

În condițiile în care competițiile sportive, deci și cele fotbalistice, de pe teritoriul României sunt oprite momentan, jucătorii de la FC Farul Constanța continuă pregătirea individuală.  

După ce a anunțat inițial că toate competițiile fotbalistice de pe teritoriul României sunt suspendate până pe 31 martie din cauza epidemiei de COVID-19, Federația Română de Fotbal a comunicat apoi că această situație va dura cel puțin până la ridicarea stării de urgență instituită în țara noastră.

Luându-se în calcul și perioada de readaptare la efort, cel mai optimist termen pentru reluarea meciurilor din competițiile interne este 22 aprilie.

În aceste condiții, conducerea clubului nostru și stafful tehnic au decis ca jucătorii să continue pregătirea individuală, urmând ca, în funcție de felul în care va evolua situația, să se stabilească o dată clară pentru reluarea antrenamentelor colective.

Urăm tuturor multă sănătate și le transmitem să urmeze recomandările autorităților și să evite pe cât posibil deplasările, în special în spațiile aglomerate!, se arată pe site-ul oficial al FC Farul.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul Constanța)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 625

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 794

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 645

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 766

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 753

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 944

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 787

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 695

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 917

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 733

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 714

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 723

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1016

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1059

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1008