Încă un județ în județul Constanța Noi reguli pentru primăriile constănțene. Vor raporta săptămânal către Prefectură

  • Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța au adoptat o nouă hotărâre miercuri, 4 august
  • De altfel, la final de ședință, a fost organizată o conferință de presă
 
Ieri, 4 august 2021, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, alături de directorul DSP Constanța, Cristina Schipor și inspectorul șef al IPJ Constanța, chestor Constantin Adrian Glugă au susținut o conferință de presă pe treptele instituției. Evenimentul a avut loc la finalul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța.
 

 
Încă un județ în județul Constanța


 
De altfel, primul care a luat cuvântul a fost prefectul Silviu Coșa, care a reiterat importanța vaccinării, în contextul numărului ridicat de turiști care se află pe litoral, cât și în contextul unei creșteri îngrijorătoare a ratei de incidență privind răspândirea COVID-19, în județul Constanța. „Încă un județ în județul Constanța” este sintagma folosită în ședință de către șeful IPJ Constanța, făcând referire la cei aproximativ 300.000 de turiști care au fost pe litoral. Astfel, de la 0,02-0,03 la mia de locuitori, incidența a ajuns la 0,14 infectări la mia de locuitori în municipiu.
 
Printre altele, primăriile din județ vor avea mai multă treabă de făcut pentru a se implica activ în acțiunile de diseminare a informațiilor privind vaccinarea anti-COVID-19, cât și pentru a proteja populația împotriva infectării. Săptămânal, vor raporta către Prefectura Constanța despre evenimentele avizate, cât și cum au pregătit spațiul pentru echipa mobilă de vaccinare care urmează să vină în localitățile mai mici, lipsite de centru de vaccinare.
 
Șezlonguri lipite, amenzi nelipsite


Chestorul Adrian Glugă a vorbit de o situație destul de sensibilă. Este vorba de restricțiile nerespectate de pe plajă. Șezlongul nu se află la distanța legală, așa cum apare în legislație, iar operatorii economici care funcționează pe plajă sunt amendați constat de către oamenii legii. „Sunt operatori care au fost amendați și de două ori în weekend. Amenzile sunt între 2.000 și 10.000 de lei”, a spus Glugă, care a subliniat că zilnic sunt aplicate 35-45 de amenzi. Oamenii legii pot propune instituțiilor care au emis avize de funcționare să oprească temporar activitaea operatorilor economici care încalcă în repetate rânduri legea.
 
Delta via Tenerife



 
Cristina Schipor, directorul executiv al DSP Constanța, face în continuare apel la vaccinare. „11 probe au fost trimise spre secvențiere”, a spus Schipor, asta după ce șapte cazuri de COVID-19, varianta Delta, au fost depistate la Constanța. Conform celor spuse de directorul DSP, ancheta epidemiologică a fost făcută cu strictețe, fiind identificate și persoane care au intrat în contact cu persoane confirmate din Tenerife, iar la întoarcerea în Constanța au fost confirmate cu COVID-19.


 
 
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța a hotărât următoarele, conform documentului pus la dispoziție de Instituția Prefectului Constanța:
       
 
Art. 1 – Se reevaluează încadrarea din Hotărârea CJSU nr. 109/23.07.2021 și încadrează județul Constanța în limita de incidență cumulată la 14 zile mai mică sau egală cu 2/1000 de locuitori.
 
Art. 2 – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) ale U.A.T.-urilor din județul Constanța vor adopta Hotărâri pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul  SARS-CoV-2, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art. 3 – Măsurile prevăzute la Art. 2 se aplică pe o perioadă de 14 zile, începând cu data adoptării prezentei hotărâri, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
 
Art. 4– Primăriile din județul Constanța vor comunica până în data de 06.08.2021, ora 12.00, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, la adresa de mail: deconcentrate@prefecturaconstanta.ro, hotărârile adoptate de CLSU pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul  SARS-CoV-2 pe raza U.A.T.-urilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 730/2021, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art. 5 – În îndeplinirea art. 2 din prezenta hotărâre, CLSU ale U.A.T.-urilor din județul Constanța vor dispune, prin grija primăriilor, fără a se limita la:
Art. 5.1 – Informarea populației și a operatorilor economici privind obligațiile ce le revin în respectarea prevederilor HG nr. 730/2021, cu modificările și completările ulterioare și informarea (în fiecare zi de luni, pentru săptămâna anterioară) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, la adresa de mail: vaccinare@prefecturaconstanta.ro, asupra măsurilor dispuse, conform machetei:
                                                                                                       MACHETA 1
Perioada
informării
Tipul informării Locația unde a fost diseminată
informația
Număr persoane/
Operatori economici
care au primit informarea
  Ex: afișe, flyer etc    
Art. 5.2 – Autorizarea/avizarea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise sau deschise, se va face numai cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de HG nr.730/2021, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
  • Competiții sportive conform Anexei 3, Art.1, punctele 3-5
  • Spectacole, concerte, festivaluri publice și private sau alte evenimente culturale conform Anexei 3, Art.1, punctele 7-13
  • Organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase conform Anexei 3, Art.1, punctele 14,15
  • Activități recreative și sportive desfășurate în aer liber conform Anexei 3, Art.1, punctele 16,17
  • Adunări publice, mitinguri, demonstrații conform Anexei 3, Art.1, punctul 33
Art. 5.3 – Informarea (în fiecare zi de luni, pentru săptămâna anterioară) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța la adresa de mail: vaccinare@prefecturaconstanta.ro, asupra activității prevăzute la art. 5.2 din prezenta hotărâre, conform machetei:
                                                                                                       MACHETA 2
Tipul evenimentului Locația de desfășurare a evenimentului Număr persoane participante
 (estimat)
     
 
Art. 6 – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor dispune acțiuni organizate și controlabile, pentru accelerarea ritmului campaniei de vaccinare, constând în:
Art. 6.1 -  Diseminarea către locuitorii UAT – ului, prin grija compartimentelor de specialitate din cadrul primăriilor, a informațiilor din materialele atașate prezentei hotărâri.
Art. 6.2 – Comunicarea (în fiecare zi de luni, pentru săptămâna anterioară) la adresa de mail: vaccinare@prefecturaconstanta.ro, a stadiului diseminării materialelor, conform următoarei machete:
                                                                                                        MACHETA 3
Perioada
distribuirii
Locația
unde au fost diseminate
Număr persoane
care au primit materialele
     
 
Art. 6.3 – Identificarea și pregătirea unui spațiu pentru vaccinare, care va fi pus la dispoziția echipei mobile de vaccinare, la solicitarea șefului Centrului de Vaccinare la care fiecare U.A.T este arondată.
 
Art. 7 – Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța va monitoriza acoperirea fiecărei localități cu echipe mobile de vaccinare împotriva COVID - 19 și va întreprinde măsurile corective necesare.
 
Art. 8 – Structurile Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța vor intensifica controalele privind respectarea prevederilor HG nr. 730/2021, cu modificările și completările ulterioare, cu precădere în mijloacele de transport în comun, în spațiile publice închise, la evenimentele prevăzute la art. 5.2 din prezenta hotărâre.
Art. 8.1 – Zilnic,  până la ora 10.00, se vor transmite Instituției Prefectului  - Județul Constanța, la adresa de mail deconcentrate@prefecturaconstanta.ro, raportările privind controalele efectuate în ziua anterioară, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 9  – Secretariatul tehnic permanent va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, unităților administrativ-teritoriale din județ și tuturor factorilor interesați.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 400

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 810

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 413

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 481

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 384

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3419

Căminul „Sf. Cuvios Ioan’’ din Constanța, în atenția autorităților. Ce nereguli au fost constatate

04 Apr 2024 679

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 439

LIVE TEXT Ce măsuri pentru siguranță școlară au fost luate la nivelul județului Constanța, în luna februarie 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 511

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 663

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3046

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 640

Prefectura Constanţa a renunțat la procesul intentat primarului comunei Seimeni. Miza - anularea unui act administrativ

20 Mar 2024 479

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 Mar 2024 642

Justiție Constanța Wave House, Gas Port Oil și Gazzo Premium SRL, decizie în dosarul prin care se cere anularea autorizației de construire

18 Mar 2024 597