Incendiu ATI Covid Constanța Încă un pacient a decedat! Avea 40 de ani și era fără comorbidități!



Doliul continuă la Constanța, în urma incendiului ce a cuprins acum cinci zile Secția de Terapie Intensivă Covid a Spitalului Clinic de BOli Infecțioase, spital suport Covid!

În această dimineață, un alt pacient care fusese internat în secția ce a fost mistuită de flăcări a decedat, la Spitalul Clinic Județean Constanța.

Oficialii SCJU au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că bărbatul nu fusese afectat de incendiu, însă avea o formă severă de COVID-19.


„Din păcate, un alt pacient dintre cei transferați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a decedat, în această dimineață. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, care nu avefa alte comorbidități. Era conștient, stabil, însă avea o formă severă de Covid-19, cu o evoluție imprevizibilă. Afectarea pulmonară era severă și, din nefericire, în cursul nopții trecute, starea sa s-a agravat. Pacientul a decedat în această dimineață“, a declarat pentru ZIUA de Constanța Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța.


De asemenea, aceasta a făcut precizarea că toți pacienții care se aflau internați în Secția Terapie Intensivă suferă de forme severe de Covid-19.

Cu acest nou deces, bilanțul victimelor care se aflau internate în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța la momentul izbucniri incendiului a ajuns la zece.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imaginile dezastrului Cum arată Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, la două luni de la incendiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Nov 2021 674

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța va renaște din propria cenușă! Act de urbanism, emis de primărie

15 Nov 2021 2504

Prefectul Județului Constanța, după incendiul de la spitalul din Ploiești. „Evenimentele nefericite din spitalele suport COVID-19 se repetă“

11 Nov 2021 472

Oficial! După incendiul în care au murit șapte oameni Stela Halichidis l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța, pentru demiterea din fruntea Spitalului de Boli Infecțioase

11 Nov 2021 13824

Editorial Incendiu la ATI Covid Constanța. Suntem datori să nu uităm. Dar, vai, tocmai am făcut-o!

13 Oct 2021 2909

Incendiu ATI Covid Constanța Încă o femeie a murit. Avea 80 de ani și era internată în stare gravă

08 Oct 2021 1025

Doliu în Armată! Plutonier major Adrian Marțincu, din cadrul „Rechinilor Albi“, condus astăzi pe ultimul drum, la Amzacea (galerie foto + video)

08 Oct 2021 10021

ZIUA LIVE. „Mi s-a luat dreptul să aflu dacă mama mea, până la urmă, se făcea bine“

07 Oct 2021 1088

ZIUA LIVE. Incendiul de la ATI Covid Constanța, tragedia pe care nu avem voie să o uităm!

05 Oct 2021 1075

LIVE TEXT. Incendiu la Terapie Intensivă Covid Constanța Una dintre paciente, condusă pe ultimul drum, la Mircea Vodă. „Stăteam afară ca niște nenorociți! A fost calvarul vieții noastre!“ (galerie foto+video)

05 Oct 2021 1683

O nouă înmormântare în urma incendiului de la ATI Covid Constanța. Comuna Mircea Vodă, în doliu!

05 Oct 2021 1415

Ce a discutat primarul Vergil Chițac cu medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Când și cum se redeschide spitalul

04 Oct 2021 1253

Amintiri din incendiul de la Terapie Intensivă Covid „Au luat lumea din saloane și le-au zis «Fugiți! Fugiți!»“ (video)

04 Oct 2021 1794

Sondaj de opinie Vă simțiți în siguranță în spitalele din România?

04 Oct 2021 898

„Sistemul criminal care ucide de 30 de ani“ Constanța, în zilele neputinței și ale doliului. Continuă înmormântările în urma incendiului de la Terapie Intensivă Covid

04 Oct 2021 1729