„Italienii” din Cuza Vodă au revenit acasă. Sunt izolați la domiciliu și primesc hrană din partea autorităților locale


Sute de constănțeni s-au întors în aceste zile acasă din zone de risc de pe mai multe continente și au intrat în autoizolare la domiciliu. În localitatea constănțeană Cuza Vodă au ajuns miercuri noaptea 14 localnici care au muncit în Florența, Italia.
 
Primarul comunei, Viorel Dulgheru, spune că toate persoanele venite din Italia se află în izolare la domiciliu alături de familiilor lor. Cu tot cu rude și familii, grupul este format din 48 de oameni, pentru care autoritățile au luat măsuri în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local.
 
„Am convocat o ședință de Consiliu și prin Compartimentul de asistență socială vom oferi, în primă instanță pentru trei zile, hrană pentru aceste persoane. Am deblocat din buget suma de 50.000 de lei pentru alimente, deoarece acești cetățeni fac parte din comunitatea rromă, aflată în dificultate. Coșul zilnic pe membru de familie este de 25 de lei pe zi”, spune primarul localității Cuza Vodă.
 
Totodată, Compartimentul de Asistență Socială și Poliția Locală îi vor monitoriza pentru respectarea regimului izolării și există o  comunicare permanentă și cu Direcția de Sănătate Publică.
 
Și prefectul județului, George Niculescu, spune că starea oamenilor este bună, iar după cele 14 zile de izolare, dacă situația o va impune și vor prezenta simptome specifice COVID-19, vor fi testați. „Oamenii trebuie să înțeleagă că măsura de autoizolare la domiciliu este una care trebuie respectată”, a declarat prefectul.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cuza Vodă, județul Constanța, vinde un teren extravilan în suprafață de aproximativ 30.000 mp

23 Apr 2024 283

Primăria comunei Cuza Vodă, județul Constanța, concesionează trei terenuri. Unde sunt situate?

21 Apr 2024 754

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 542

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 840

Construită în perioada interbelică Fosta Franzelărie Automată de Lux din Constanța se vinde. Proprietarii cer aproape jumătate de milion de euro - VIDEO

18 Apr 2024 687

Comuna Cuza Vodă organizează licitaţie publică pentru suprafeţe de teren extravilan

18 Apr 2024 255

Consiliul Local Cuza Vodă organizează licitaţie publică pentru suprafeţe de teren intravilan/extravilan

18 Apr 2024 269

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1109

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 697

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în echipament sportiv (DOCUMENT)

13 Apr 2024 620

Cumpărări directe Constanța Creative & Innovative Management, contract cu Primăria Cuza Vodă. Iată care este obiectul achiziției! (DOCUMENT)

13 Apr 2024 572

Fermă agrozootehnică, înființată de Biograins Cuza Vodă Cooperativa Agricolă în județul Constanța

11 Apr 2024 1205

Cumpărări directe Constanța Contract de servicii de amenajare și întreținere spații verzi încheiat de Primăria Cuza Vodă (DOCUMENT)

09 Apr 2024 583

Primăria Cuza Vodă, județul Constanța, a cumpărat echipamente digitale de aproximativ 18.000 de euro. Vezi de la ce firmă (DOCUMENT)

09 Apr 2024 638

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 1 Cuza-Vodă angajează îngrijitor

21 Mar 2024 651