Județul Constanța 2.042 de persoane aflate în carantină la domiciliu

  • Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 26.478 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 621 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
 
În acest moment, sunt 332 de persoane internate, dintre care 319 din județul Constanța și 13 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.
 
De asemenea, la nivelul județului sunt 2.042 de persoane aflate în carantină la domiciliu.

În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
 
Totodată, un număr total de 1.802 persoane sunt izolate la domiciliu.

Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
 
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 269 de cadre didactice, 604 elevi, 151 de studenți și 76 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
 
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.352 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (316), asistenți medicali (616) și personal auxiliar (420).
 

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 77 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 73 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 80 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 80 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 8 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 14 ocupate).
 
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 407 teste RT-PCR.

 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 135 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 30.450 de lei.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 62 de societăți comerciale și PFA.
 
În cursul zilei de ieri, 2 ianuarie a.c., 550 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.417 persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.