Lista categoriilor incluse în etapa a II-a de vaccinare, extinsă. Marinarii se află pe liste

  • Mai multe categorii de persoane, inclusiv marinarii, personal din administrația locală sau persoane fără adăpost au fost adăugate pe lista persoanelor care se încadrează în etapa a II-a de vaccinare
  • Lista continuă și cu alte categorii

În ședința de ieri a Guvernului României, se afla un proiect de lege prin care urma să fie modificată strategia de vaccinare din România. De altfel, urmează să fie incluși în etapa a II-a de vaccinare mai multe categorii.

HG nr. 1.031/2020 ar putea primi anumite modificări. Se dorește extinderea listei persoanelor ce pot fi vaccinate în a doua etapă națională.

În primul rând, ar fi incluse următoarele grupuri de persoane în categoria celor de pot fi vaccinate în cea de-a doua fază:
  • persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea;
  • persoane fără adăpost;

De asemenea, este extinsă și lista persoanelor din instituții publice și autorități publice ce vor putea fi vaccinate într-a doua etapă:
  • cei din Curtea Constituțională;
  • cei din Consiliul Economic și Social;
  • membrii Avocatului Poporului;
  • cei din Consiliul Legislativ, precum și
  • membrii Băncii Naționale a României.
  • executorii judecătorești;
  • interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției
  • avocații înscriși în tabloul avocaților.

În plus, vor putea să se vaccineze în cea de-a doua etapă și cei care sunt activi în următoarele domenii:
  • personalul navigant român maritim și fluvial;
  • personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);
  • personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU);
  • personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
  • personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;
  • personalul din administrația publică locală;
  • lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
  • personalul din Administrația Națională de Meteorologie;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie
  • care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
  • personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior
  • plecării în misiune;
  • inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora;
  • personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
  • personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței;
  • sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.
  • E important de menționat că vaccinarea se face gratuit şi în baza acordului pacientului, iar tipurile de vaccinuri ce sunt folosite sunt cele autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 721

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 551

Creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă! Aprilie este luna națională a informării despre vaccinare

01 Apr 2024 467

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1084

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 738

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 970

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 1014

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 940

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 1072

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 986

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 925

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 989

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 868

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 859

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 737