LIVE Protest în Constanța împotriva noilor restricţii covid 19

  •  Mai mulți oameni s-au adunat în fața Prefecturii Constanța pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de pandemia covid 19.
UPDATE 2

Oficial de la Jandarmeria Constanța


În cursul zilei de astazi, în zona instituţiei Prefectului judeţului Constanţa mai multe persoane s-au adunat pentru a-şi exprima diverse nemulţumiri, acţiune iniţiată pe o reţea de socializare.  Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost prezenți la această manifestație pentru asigurarea măsurilor de ordine publică dar şi pentru a se asigura ca sunt respectate măsurile preventive dispuse de autoritati in actualul context epidemiologic.

Principalul nostru obiectiv este cel preventiv, urmărind să nu fie înregistrate incidente, conflicte sau alte situații care ar putea afecta siguranța cetățenilor, atât a participanților, cât și a celorlalte persoane.

Precizăm că prima condiţie legală care trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.

Totodată, reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.

 Având în vedere nerespectarea acestor obligațiilor legale, organizatorii vor fi sancționați contravențional .

De asemenea, sunt participanți la această manifestare care nu s-au conformat recomandărilor forțelor de ordine și nu au respectat măsurile sanitare de protecție individuala prevăzute de legislația în vigoare.

Aceștia vor fi identificați și sancționați în raport de prevederile legale încălcate., transmite Jandarmeria Constanța.

UPDATE 1


În aceste momente, protestarii au ajuns la Catedrală arhiepiscopală din Constanța.

La protest ar participa aproximativ 300 de persoane care protestează.

Majoritatea tinerilor aflați la protest scandează: "Libertate"!

Din primele informații, organizatorul este un tânăr în vârstă de 20 de ani, foarte nemulțumit de intervalele orare stabilite de autorități.

În jurul orei 18.30, protestul s-a finalizat în fața Prefecturii.


În această noapte, începând cu ora 00.00 se aplică prevederile Hotărârii pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I numărul 308 din data de 26 martie anul acesta
 
Hotărârea de Guvern adoptată joi seară prevede limitarea circulaţiei, de la ora 20:00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile care au incidenţă mai mare de 4 la mie.


Totodată, operatorii economici se vor închide la ora 18:00. În cazul care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.
 
Conform documentului, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Totodată, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 27-28 martie, în intervalul orar 18,00—22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah şi, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00—2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.



Citește și: Restricții fără precedent Nu a mai fost așa în România. De azi de la 00.00, carantina începe la 20.00, magazinele se închid la 18.00

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Formă nouă de protest față de prețurile carburanților. Ce au făcut mai mulți șoferi într-o benzinărie (VIDEO)

01 Jul 2022 527

Sondaj de opinie Respondenții sunt pesimiști. Majoritatea cred că prețul carburantului va sări de 10 lei

27 Jun 2022 424

Ecuador Protest cu victime în fața Parlamentului din Quito

24 Jun 2022 415

Protest la Constanța Riveranii străzii Cuza Vodă vor ieși în stradă din cauza nemulțumirilor cu privire la proiectul de reabilitare a străzii

20 Jun 2022 7198

Sondaj de opinie Ce credeți că se va întâmpla cu prețul carburantului?

20 Jun 2022 809

Șofer furios la protestul din Constanța! „Statul nu face nimic pentru populația țării, toate se scumpesc!” (VIDEO)

18 Jun 2022 7313

LIVE VIDEO Proteste la benzinăriile din Constanța sâmbătă seara (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jun 2022 2761

Prețul carburanților scoate românii în stradă. Când este anunțat un protest de amploare în țară

16 Jun 2022 635

Dezvaluiri.ro Soțul Dianei Șoșoacă a agresat un tânăr la un protest de susținere a bisericii ilegale (VIDEO)

11 Jun 2022 2945

Constanța. Continuă protestele ARSVOM, la Prefectură (GALERIE FOTO)

10 Jun 2022 498

Sindicatul ARSVOM protestează pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Ce nemulțumiri au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Jun 2022 908

Sindicatul Arsvom Protest pe platoul din fața prefecturii Constanța

06 Jun 2022 549

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București, în greva japoneză pe durata întregii zile de muncă

06 Jun 2022 413

Avion al companiei ruse Aeroflot, imobilizat pe un aeroport din Sri Lanka

04 Jun 2022 685

Angajaţii Institutului Naţional de Statistică cer demisia conducerii. Care sunt nemulțumirile acestora

02 Jun 2022 587