LIVE VIDEO. Klaus Iohannis „Să nu ne imaginăm că dacă este vară și plecăm undeva, la munte sau la mare, scăpăm de virus“

  • În aceste momente, președintele Klaus Iohannis susține o declarație de presă.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile locale în septembrie se pot organiza.

Dacă respectăm aceste reguli simple, masca, distanța, putem să mergem să alegem autoritățile locale. Nu evenimentul este problematic, ci campania. Cu siguranță campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Vom avea campanii pe mediul online, pe TV etc”, a  menționat președintele. 

El a subliniat că procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normele.

Aproape 45 de mii de teste au fost prelucrate în ultimele zile, ceea ce este foarte notabil. În afară de aceste prelucrări de teste, care sunt acțiuni de rutină se face cercetare și se pregătește și producție de diferite materiale.

Este evident că trebuie să vorbim și despre pandemie, despre COVID 19. Azi e o zi tristă, avem număr record de persoane găsite cu noul coronavirus, peste 550 de persoane detectate de ieri până azi.

Câteva remarci: dragi români, suntem iată deja din martie în plină epidemie, în plină pandemie, și pot să spun că până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine.

Șeful statului a vorbit despre faptul că este momentul să lăsăm divergențele politice și să ne concentrăm pe soluții.

Am trecut prin starea de urgență și am reușit să ținem evoluția sub control. Lucrurile din păcate nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit cu toții. Revin la ce am mai spus, răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă foarte dificilă și ar fi păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune.

Măsurile sunt foarte simple: masca, distanța și evident spălat pe mâini. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți la ce ne spun unii și alții. În loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine guvernul, vedem că sunt politicieni care vor să exploateze electoral această pandemie.

Este o cale eronată. Suntem într-o situație foarte complicată. Este momentul să lăsăm divergențele politice și să ne concentrăm pe soluții. Solicit parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea pentru a reda autorităților acest instrument.

Cel mai important instrument de protecție, conștiința noastră

Nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos. Haideți să facem un efort să continuăm. Nu lăsați garda jos, este în joc viața voastră și viața celor dragi vouă. Nu vorbim de politică, ci de o boală care a rămas în societate. Să nu ne imaginăm că virusul dispare dacă cineva dă o lege sau un act administrativ.Noi avem cel mai important instrument să ne protejăm, conștiința noastră.


Să nu ne imaginăm că dacă este vară și plecăm undeva, la munte sau la mare, scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi și la mare, și la munte. Ține de noi să ne protejăm cât putem de bine.

Nu ne-am dorit această boală, ea ar fi venit indiferent de cine e la guvernare, dar haideți să respectăm indicațiile specialiștilor, haidețisă facem aceste lucruri simple ca să îngrădim răspândirea virusului, pentru a putea trece cu bine de această perioadă dificilă”, a spus președintele, la Institutul Cantacuzino.
Klaus Iohannis a reliefat faptul că rolul  autorităților este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, rolul nostru este să nu ajungem la spital, este o boală foarte periculoasă.

Haideți să respectăm indicațiile specialiștilor, să facem aceste lucruri simple pentru a putea trece cu bine de această perioadă dificilă.

Riscăm să ne îmbolnăvim, asta e mult mai grav decât starea de urgență sau de alertă. Cu toții ne dorim să reluăm viața normală. Cred că va mai dura până când ne putem relua viața normală.


Dacă vrem să ne și mișcăm, să funcționeze economia, să mergem la mare sau la munte, trebuie să respectăm aceste norme. Rolul  autorităților este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, rolul nostru este să nu ajungem la spital, este o boală foarte periculoasă.

Se impune accelerarea procedurilor parlamentare pentru a avea o lege în vigoare. Legislația este slabă, așa am găsit-o. Rolul nostru este să găsim soluții pentru a face o lege eficentă, aplicabilă și da, constituțională.


După părerea mea alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste reguli simple, masca, distanța, putem să mergem să alegem autoritățile locale. Nu evenimentul este problematic, ci campania. Cu siguranță campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Vom avea campanii pe mediul online, pe TV etc.

Procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normele.

Întrebat despre o posibilă instaurare a stării de urgență, președintele a menționat că dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem să revenim la măsuri mai restrictive

Dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem să revenim la măsuri mai restrictive. Nu îmi doresc acest lucru, haideți să respecăm normele în vigoare.

(Despre eventuale noi măsuri de relaxare): E clar că în acest moment, cu creșterea cazurilor, e destul de greu de imaginat cum ar arăta o nouă fază de relaxare.

Nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar dacă numărul crește, probabil Comitetul Național va propune noi măsuri restrictive, a concluzionat Iohannis.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 448

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 427

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11169

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 426

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 418

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 416

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 525

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1202

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 402

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 432

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 717

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 498

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 423

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 568

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 460