Ludovic Orban vrea mai multe controale în cluburi. Se cere supravegherea și a locurilor de joacă (video)

  • În ceea ce priveşte comerţul, prim-ministrul a punctat că orientarea controalelor trebuie să fie către pieţele agroalimentare, dar şi în târguri.

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, participă, astăzi, alături de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la o ședință în sistem videoconferință cu prefecții și cu șefii structurilor MAI și ai celorlalte instituții și autorități cu atribuții în gestionarea situației generate de creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.
 
„Scopul principal al acestei şedinţe este acela de a îmbunătăţi coordonarea între instituţii şi de a creşte eficienţa măsurilor pe care le luăm şi acţiunilor de control pe care le organizăm“, a mai declarat Ludovic Orban, potrivit agerpres.ro.
 
Premierul a cerut, totodată, intensificarea controalelor pe transportul public, la metrou şi în zona transportului feroviar. El a solicitat ca şi locurile de joacă să fie supravegheate.
 
În ceea ce priveşte comerţul, prim-ministrul a punctat că orientarea controalelor trebuie să fie către pieţele agroalimentare, dar şi în târguri.
 
Orban a cerut intensificarea controalelor şi la terase, restarante, benzinării şi cluburi, potrivit sursei mai sus citate.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul premier Ludovic Orban, la DNA

29 Mar 2023 1359

„Panică, teroare și tortură psihică“ Se cer daune morale de la fostul prim-ministru Ludovic Orban, la Constanța!

21 Mar 2022 1516

Doi ani de la pacientul zero! Ziua în care viața românilor s-a schimbat complet

26 Feb 2022 1587

Ludovic Orban a fost diagnosticat cu COVID-19 „Solicit coaliţiei de guvernare să renunţe complet la ideea certificatului verde”

14 Jan 2022 1674

Orban "Eu nu susţin certificatul verde şi mi se pare o măsură care încalcă grav câteva principii"

15 Dec 2021 1677

Ludovic Orban, declarație privind starea de alertă Se poartă discuții despre flexibilizarea restricțiilor

15 Mar 2021 1981

26 februarie 2020 – A apărut „Pacientul zero” cu COVID-19 în România

26 Feb 2021 1813

Iohannis și Orban, după finalizarea gazoductului BRUA „Felicit compania Transgaz pentru finalizarea primei faze a celui mai ambițios proiect din domeniul energiei”

02 Dec 2020 1919

Ludovic Orban, către ÎPS Teodosie “Sfatul meu este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor”

26 Nov 2020 1742

Iohannis, ședință la Cotroceni Se discută despre gestionarea epidemiei de Covid

25 Nov 2020 1418

Zece proiecte finanțate din fonduri europene, pentru lupta anti-Covid în spitalele din Capitală

22 Nov 2020 1576

Klaus Iohannis „Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen și a rețelelor electrice“ (video)

18 Nov 2020 2014

Klaus Iohannis, o nouă ședință cu miniștrii și oficiali din Sănătate

18 Nov 2020 1367

Ședință cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la Cotroceni

17 Nov 2020 1372

Klaus Iohannis, videoconferință cu prefecții, în contextul COVID-19

12 Nov 2020 1763