MAE Timpul de aşteptare în punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Kulata - Promachonas a scăzut la 3 ore

Coloana de autovehicule care aşteaptă să treacă graniţa între Bulgaria şi Republica Elena se întinde pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, timpul de aşteptare fiind de 3 ore, a informat, sâmbătă seara, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

"Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Ambasadei României la Sofia, precum şi ai oficiului consular de la Salonic aflaţi la faţa locului, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, timpul de aşteptare fiind de 3 ore. De asemenea, la acest moment sunt operaţionale două benzi pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE şi o bandă pentru autoturisme din state non-UE", a precizat sursa citată.

MAE a mai precizat că reprezentanţii diplomatici ai României au fost prezenţi pe parcursul întregii zile la faţa locului, în punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Kulata - Promachonas, şi au facilitat preluarea cu prioritate a familiilor cu copii şi a femeilor însărcinate sau a altor cazuri speciale.

Potrivit unor precizări anterioare ale MAE, aglomeraţia din punctul de frontieră este generată de faptul că autorităţile elene testează toţi cetăţenii statelor non-UE, menţionează sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe a reamintit că, potrivit datelor oficiale comunicate de autorităţile locale, ieşirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră - Promachonas (Serres) - Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) - Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) - Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu menţiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.

Potrivit informaţiilor comunicate de Ambasada României la Sofia, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întindea, în cursul după-amiezii, pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ şase ore.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 366

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 291

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 207

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 186

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 246

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 257

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 271

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 250

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 420

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 259

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 316

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 587

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 281

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 286

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 270