MApN Militari albanezi și croați, repatriați din misiune din Mali cu sprijinul României


Militarii români care au asigurat prima rotaţie a Detaşamentului „Carpathian Pumas” în cadrul  Misiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA) au revenit în țară vineri, 8 mai, după aproximativ șapte luni de misiune, cu o cursă aeriană specială TAROM, contractată de MApN pe ruta București – Gao – Bucureşti.

La sosire, militarii au fost întâmpinați de șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, care le-a urat bun venit și i-a felicitat pentru modul cum și-au desfășurat misiunea în teatrul de operații din Mali.

Cu același zbor, au fost aduși la București patru militari albanezi din cadrul misiunii UE de instruire în Mali (EUTM) și un cetăţean croat, angajat al United Nations Mine Action Service (UNMAS).


Evacuarea acestora către România s-a efectuat la solicitarea Statului Major General al Forţelor Armate din Republica Albania şi a Ambasadei Croaţiei din Alger.

După ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, militarii albanezi au fost îmbarcați în mijloace auto asigurate de Ministerul Apărării Naționale din România, pentru transportul către Tirana, iar cetățeanul croat va ajunge în țara sa pe cale aeriană, cu o cursă civilă.

Aceste demersuri reprezintă o dovadă de solidaritate între aliații, în condiţiile restrictive impuse de pandemia COVID-19 la nivel mondial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 456

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 372

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 276

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 225

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 228

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 402

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 771

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 303

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 237

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 233

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 505

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 767

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 493

MApN Media Day la Exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

12 Apr 2024 312

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 825