MApN Misiune în SUA, executată de personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României pentru a oferi sprijin autorităților americane

  • Personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României execută o misiune în SUA pentru a oferi sprijin autorităților din statul Alabama.
Primul-ministru al României, Ludovic Orban, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au participat luni, 25 mai, în Baza 90 Transport Aerian, la ceremonia de plecare în SUA a unei echipe formată din 15 specialiști din MApN pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19.

„Statele Unite ale Americii sunt, de peste 20 de ani, partenerul nostru strategic cel mai statornic, dinamic şi cuprinzător. Am evocat, împreună cu secretarul american al apărării, Mark Esper, pe timpul celei mai recente convorbiri telefonice, dinamica excelentă a colaborării dintre armatele noastre. Am mulțumit, atunci, pentru sprijinul partenerilor americani, care au asigurat, în luna aprilie, finanțarea unui transport aerian strategic de materiale medicale de la Seul la București, într-o perioadă dificilă, în care lumea întreagă se confrunta cu dificultăți enorme în aprovizionarea cu aceste produse. Este rândul României să fie alături Statelor Unite în această luptă cu noul coronavirus. Medicii militari și specialiștii CBRN care vor pleca în misiune vor duce cu ei în America nu doar experiența acumulată în ultimele luni în combaterea efectelor pandemiei, ci și mesajul de solidaritate și prietenie al poporului român”,  a declarat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.


Cei cinci medici şi cinci asistenţi medicali fac parte din personalul spitalelor militare de urgenţă din Braşov, Constanţa, Craiova, Galați, Piteşti şi Timişoara. Echipa medicală va oferi sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unități de îngrijire și tratament medical de pe teritoriul statului Alabama și se va informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus.

Echipa de specialiști CBRN este compusă din ofițeri cu experienţă în domeniu din Statul Major al Apărării şi Statul Major al Forţelor Terestre. Ei vor face un schimb de experiență cu structurile de specialitate americane, pe teme referitoare la procedurile specifice de lucru, cu accent pe decontaminarea biologică a tehnicii, terenului, personalului și echipamentului, pe baza experienţei dobândite în ultimele luni, în misiunile de decontaminare efectuate în România pentru combaterea efectelor infectării cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, vor prezenta lecții învățate în urma misiunilor executate în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în cazul unor evenimente CBRN, pentru prevenirea şi limitarea efectelor unor incidente sau evenimente cu semnificaţie CBRN produse pe teritoriul naţional, cu accent pe funcţiile de sprijin în situaţii de urgenţă repartizate Ministerului Apărării Naţionale.
           
Recent, personal medical militar și civil din România a acordat sprijin Republicii Moldova pentru limitarea efectelor răspândirii SARS-CoV-2, în cadrul măsurilor de sprijin întreprinse de țara noastră în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, iar medici și asistente medicale din sistemul civil de asistență sanitară au acționat, la Milano, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Statele Unite ale Americii recunosc importanţa strategică a României

13 Nov 2023 854

Un an de la moartea militarului american Nicholas D. Goshen, în baza NATO de la Kogălniceanu

06 Sep 2023 754

MApN, despre militarul american mort la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. „Nick a fost un membru valoros al echipei”

14 Sep 2022 2093

Ministrul Apărării, întâlnire cu absolvenții români ai academiilor militare din SUA, promoția 2022 „Sunteți generația care va avea ca misiune principală modernizarea Armatei României”

05 Jul 2022 905

Kathleen Ann Kavalec va fi noul ambasador al SUA în România

04 Jun 2022 1641

„Sperăm la un miracol!“ Apel umanitar pentru Tyler Moldovan, polițistul din SUA de origine română împușcat într-o misiune

18 Dec 2021 1790

Misiune de instruire a militarilor români și americani, în Marea Neagră

05 Feb 2021 1427

Coronavirus Echipa Ministerului Apărării Naționale se întoarce din SUA. Au participat la misiune și reprezentanți ai Constanței

09 Jun 2020 1646

Misiune în SUA executată de personal din Armata României, în contextul pandemiei COVID-19

24 May 2020 1823

Misiune de zbor în colaborare cu Armata SUA Nouă militari au murit după ce un elicopter IAR-330 Puma SOCAT s-a prăbuşit în Sibiu. Cinci ani de la tragedie

21 Nov 2019 5842

Distrugătorul american "Donald Cook" va ajunge în Marea Neagră

20 Feb 2019 1580

Premieră. Misiune americană de luptă, în Afganistan, cu avioane invizibile pe radar

28 Sep 2018 3513

Eveniment de excepție la Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Subofițer decorat de americani pentru rezultatele obținute în Afganistan (galerie foto)

18 Jan 2018 2645

”Nu există aliat, partener sau prieten mai bun al SUA decât România” Discursul Ambasadorului SUA, Hans Klemm, la Forumul Trade Winds

19 Oct 2017 1817

Într-o zi de 1 septembrie a fost descoperită epava Titanicului

01 Sep 2016 4815