Ministerul Sănătății Vor fi repuse în funcțiune centrele de testare pentru depistarea COVID-19 (VIDEO)

foto: pixabay

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, 4 iunie, că vor fi repuse în funcţiune centrele de testare COVID-19, accesibile mai ales la sfârşitul săptămânii. El a făcut aceste precizări în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul în care 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3 iulie, un număr aproape dublu faţă de săptămâna precedentă.
 

„Ce trebuie să facă o persoană care are simptome COVID? Să se testeze la medicul de familie.

Repunem în funcţiune şi acele centre de testare care vor fi accesibile persoanelor, mai ales în week-end, unde se pot duce să preleveze o probă, dacă au simptomatologie, după care fie rămân în observaţie la medicul de familie, care poate să le prescrie şi un tratament, fie merg la un centru de evaluare. Sau, în cazul unei evoluţii mai grave, se duc la spital", a spus ministrul.


Ministrul Sănătății a menţionat că se menţin recomandările referitoare la utilizarea măştii în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun, igiena mâinilor şi aerisirea spaţiilor publice, subliniind că acestea nu sunt impuse, ci reprezintă recomandări. 

El a afirmat că a discutat cu direcțiile de sănătate publică despre o posibilă creștere a numărului de cazuri, iar subiectul l-a reprezentat asigurarea condiţiilor pentru spitalizarea persoanelor infectate, inclusiv a celor care au nevoie de îngrijire şi pentru alte afecţiuni.

Totodată, managerii de spitale pot dispune purtarea măştii în interiorul unităţilor, pentru evitarea transmiterii infecţiilor intraspitalicești. 

Conform ministrului, centrele ambulatorii din ţară au cantităţi suficiente de antivirale (Favipiravir, Molnupiravir, Remdesivir), dar şi anticorpi monoclonali și este recomandată, în continuare, vaccinarea anti-COVID.




video: Facebook/ Ministerul Sănătății - România
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alexandru Rafila „ Numărul de viroze a început să scadă uşor”

18 Feb 2024 405

Alexandru Rafila „Suntem aproape de un acord cu reprezentanții Sanitas”

01 Feb 2024 663

Rafila Calea de dialog va duce la soluţionarea conflictului de muncă din Sănătate

28 Jan 2024 974

Ministrul Alexandru Rafila În prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening

27 Jan 2024 708

Guvern Discuții cu reprezentanții Sanitas privind revendicările din sistemul de sănătate

17 Jan 2024 697

USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie "aruncate în criză" şi medicina de familie şi medicina de ambulator

16 Jan 2024 692

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 873

Rafila, anunț de ultim moment despre memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate

04 Jan 2024 945

Ministrul Sănătății, Rafila Sunt spitale cu circuite care nu mai răspund realităţii; vor fi înlocuite, în timp, cu unele noi

03 Jan 2024 662

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Aproximativ 4.000 de medici au terminat rezidenţiatul; să găsim o soluţie pentru deblocarea posturilor din Sănătate

03 Jan 2024 646

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Pentru sănătate a fost un an istoric

01 Jan 2024 964

Ministrul Sănătății „Am aflat de demisia lui Andrei Baciu din funcţia de preşedinte al CNAS de pe Facebook“

11 Dec 2023 693

Personalul TESA din sănătate anunță o demonstrație de protest

10 Dec 2023 673

Ministrul Sănătății Odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei unor boli contagioase, considerate eradicate

07 Dec 2023 790

Ministrul Sănătăţii România are de primit 1,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la Moderna

05 Dec 2023 652