Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, noi declarații în contextul campaniei electorale şi al deschiderii anului şcolar

  • „Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă“.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că urmează ''o lună grea'' în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar.

Nelu Tătaru a precizat că, dacă vor fi respectate regulile şi precauţiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

"Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală", a declarat ministrul Sănătăţii la TVR, informează agerpres.ro.

În ceea ce priveşte deschiderea anului şcolar, Tătaru a spus că în acest moment sunt 43 de localităţi care au indicele de infectare peste 3 la mie, situaţie în care cursurile se vor desfăşura sunt on-line.

Alte 14 localităţi au indicele între 1 şi 3 la mie, ceea ce înseamnă un sistem mixt, on-line şi cu prezenţă fizică, în timp ce 2.728 localităţi au indicele de infectare sub 1 la mie şi se permit cursurile şcolare în clasă. În această ultimă situaţie trebuie respectate regulile de distanţare fizică şi dezinfecţie, a subliniat el.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restricții în România din cauza coronavirusului (video)

11 Mar 2020 3244