Moderna anunţă începerea testelor clinice pentru un vaccin împotriva HIV pe bază de ARN mesager

Primele doze ale unui vaccin împotriva virusului HIV bazat pe tehnologia ARN mesager au fost administrate oamenilor, au anunţat joi compania americană de biotehnologie Moderna şi organizaţia International AIDS Vaccine Initiative, relatează AFP.


Studiul clinic de fază 1 va fi realizat în Statele Unite pe 56 de adulţi sănătoşi, seronegativi.


În pofida a patru decenii de cercetare, oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să dezvolte un vaccin împotriva acestei boli care ucide anual sute de mii de persoane.


Însă succesul recent al tehnologiei ARN mesager, care a permis dezvoltarea în timp record a vaccinurilor împotriva COVID-19, inclusiv pe cel al Moderna, a suscitat speranţe. Scopul vaccinului testat este de a stimula producerea unui anumit tip de anticorpi (bnAb), capabil să acţioneze împotriva numeroaselor variante de HIV aflate în circulaţie, virusul care provoacă SIDA. Vaccinul urmăreşte să educe limfocitele B, care fac parte din sistemul nostru imunitar, să producă aceşti anticorpi.


Pentru aceasta, studiul va testa injectarea unui prim imunogen, adică a unei substanţe capabile să provoace un răspuns imunitar, şi a unui imunogen de rapel injectat ulterior.Acestea vor fi livrate prin tehnologia ARN mesager.

 


"Producţia de (anticorpi) bnAb este considerată un obiectiv al vaccinării anti-HIV, şi este vorba despre un prim pas în acest proces", se arată în comunicat.

"Va fi nevoie şi de alţi imunogeni pentru a ghida sistemul imunitar pe calea (corectă), însă această combinaţie între stimulare şi un rapel ar putea fi primul element cheie al unei posibile scheme de vaccinare împotriva HIV", a declarat David Diemert, responsabil ştiinţific al testului clinic la unul din cele patru locuri unde se desfăşoară aceasta din urmă, Universitatea George Washington.


Imunogenii utilizaţi au fost dezvoltaţi de organizaţia de cercetare ştiinţifică International AIDS Vaccine Initiative (IAVI) şi Scripps Research Institute, cu sprijinul fundaţiei Bill & Melinda Gates, al Institutului Naţional de Boli Infecţioase din SUA (NIAD) şi Moderna.


Anul trecut, un prim studiu, care nu a folosit tehnologia ARN mesager, ci a testat primul imunogen, a arătat că răspunsul imun dorit a fost provocat la câteva zeci de participanţi.


Următorul pas a fost colaborarea cu Moderna.


"Având în vedere viteza cu care pot fi produse vaccinuri pe bază de ARN mesager, această platformă oferă o abordare mai flexibilă şi mai receptivă la testarea şi proiectarea vaccinurilor", se arată în comunicat. 




Sursa: Agerpres

Sursa foto: Pexels 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 249

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 746

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 739

Editorial Bullying-ul se învață acasă!

18 Feb 2024 971

Hanorace și cămăși pentru bărbați - Eleganță și confort în modă masculină

10 Jan 2024 541

Ministrul Sănătăţii România are de primit 1,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la Moderna

05 Dec 2023 683

O firmă din Ilfov va ridica un bloc de patru etaje la Constanța

01 Sep 2023 1219

Intersecția din zona City Park Mall Constanța va fi închisă circulației rutiere începând de azi. Cât va dura

29 May 2023 1193

Intersecția din zona City Park Mall Constanța va fi închisă circulației rutiere! Iată în ce intervale orare

27 May 2023 1521

Atenție șoferi! Intersecția de la City Mall Constanța, închisă circulației. Când se va redeschide traficul rutier

26 May 2023 2226

Aproximativ 200 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

25 Apr 2023 987

Licitație de Artă Modernă și Contemporană. Va fi expusă și o selecție din Colecția Familiei Corneliu Vadim Tudor

19 Apr 2023 1361

Ponton de acostare la Jurilovca, în județul Tulcea. Contractul, câștigat de o firmă din 23 August, în care asociat e și Remus Cristy Băisan (DOCUMENT)

11 Apr 2023 2662

Editorial Mai este Mamaia perla litoralului românesc?

16 Mar 2023 1628

S-a semnat un contract important pentru IPJ Tulcea! Care este perioada de implementare

28 Feb 2023 1109