Moderna va cere la începutul lui iunie autorizaţia în Europa pentru vaccinul destinat adolescenţilor

  • În prezent, în Europa, doar vaccinul de la Pfizer/BioNTech este autorizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
Compania americană de biotehnologie Moderna va depune „la începutul lui iunie" o cerere de autorizare de introducere pe piaţă în Uniunea Europeană a vaccinului său anti-COVID-19 pentru grupa de vârstă între 12 şi 17 ani, a declarat şeful său, Stéphane Bancel, pentru Journal du dimanche, citat de AFP.

Considerând că, „până în vară, toţi adulţii care doresc să fie vaccinaţi vor fi primit o primă doză", Stéphane Bancel a estimat că „va fi necesar apoi ca foarte repede să fie vizaţi adolescenţii de la 12 la 17 ani", scrie Agerpres.

În prezent, în Europa, doar vaccinul de la Pfizer/BioNTech este autorizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. Pfizer a solicitat, de asemenea, autorizaţia pentru copiii de la 12 la 16 ani şi a obţinut-o deja în Statele Unite.

De asemenea, Moderna testează în prezent eficienţa a trei rapeluri diferite (tulpina Wuhan, tulpina sud-africană şi un amestec al celor două) împotriva a patru variante ale coronavirusului, studii pentru care aşteaptă primele rezultate la începutul lui iunie, înainte de alte teste umane în vară pentru „a furniza datele către agenţiile de reglementare în august, pentru omologare în septembrie".

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 450

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 447

Creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă! Aprilie este luna națională a informării despre vaccinare

01 Apr 2024 441

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1050

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 719

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 950

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 1000

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 925

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 1049

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 964

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 906

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 976

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 859

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 850

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 731