Municipiul Constanța iese din carantină! Despre programul restaurantelor, centrelor comerciale și restricții de circulație

  •  De astăzi, 1 ianuarie 2021, de la ora 20:00, municipiul Constanța nu mai este în carantină.
  • Vestea pe care, cu siguramță, toți constănțenii o așteptau.
  •  În municipiul Constanța, se mențin, însă, anumite restricții.
 Municipiul Constanța iese din carantină în această seară, de la ora 20:00

După 42 de zile în care a fost sub carantină zonală, municipiul Constanța revine la restricțiile specifice stării de alertă, actualizată prin Hotărâre de Guvern. Ieșirea din carantină se va face începând cu ora 20:00.

Astfel, cetățenii municipiului, dar și cei care tranzitează sau se află în Constanța, nu vor mai fi nevoiți să completeze declarații pe propria răspundere, în intervalul orar 05:00 – 23:00. Vor rămâne în vigoare restricțiile de circulație existente la nivelul întregului teritoriu național, în intervalul 23:00 – 05:00. Mai jos, pot fi consultate modelele de declarație și adeverința angajator.

https://stirioficiale.ro/storage/0611_Model%20Declaratie%20proprie%20Raspundere.pdf

https://stirioficiale.ro/storage/0611_Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf

Ieșirea municipiului Constanța din carantină înseamnă și ridicarea restricțiilor impuse pentru centrele comericale. Începând de mâine, 2 ianuarie a.c., ele vor putea funcționa și în zilele de weekend și în sărbătorile legale. Programul de funcționare se va încheia, cel mai târziu, la ora 21:00.

Activitatea unităților de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă. Acestea își vor relua funcționarea, dar doar pe terase, măsură care, de altfel, se aplică la nivelul întregului județ, întrucât recent a fost constatată oficial de CJSU rata de incidență de peste 3/1.000 locuitori pe județul Constanța.

NOTĂ: Restaurantele vor fi deschise la interior DOAR dacă, la 14 zile de la constatarea incidenței peste 3/1.000 locuitori, aceasta va fi mai scăzută față de indicele amintit. Spre exemplu, dacă pe data de 14 ianuarie a.c. rata de incidență va fi între 1,5/1.000 și 3/1.000, atunci restaurantele vor fi deschise și la interior, la o capacitate de 30%.

Toate prevederile aplicabile pentru un județ în care a fost constatată rata de incidență peste pragul de 3/1.000 de locuitori, pot fi consultate în Anexa 4 a Hotărârii nr. 120 a CJSU - https://ct.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/39/2020/12/H120-incidenta-judet.pdf

La data de 1 ianuarie a.c., rata de incidență pe municipiul Constanța este de 4,42. Rata a scăzut constant în ultimele săptămâni, cu precădere în ultimul ciclu de carantină propus de CJSU și avizat de autoritățile centrale.


Pe 20 noiembrie, ziua în care municipiul a intrat în carantină, rata de incidență era de 9,35. La începutul celui de-al doilea ciclu de carantină, pe 4 decembrie, rata de incidență a consemnat o creștere – 10,33 . Iar pe data de 18 decembrie, când Constanța a pornit în a treia etapă de carantină, rata înregistra un indice de 8,65.
 

„Am avut parte de o lună și jumătate cum nu și-a dorit cineva vreodată. Știu că a fost frustrant pentru mulți constănțeni să se simtă limitați, obligați să respecte niște prevederi dure. Dar a fost singura soluție pentru revenirea la o stabilitate. Măsurile au avut un caracter gradual, astfel încât, după fiecare nou pachet de măsuri sau după fiecare intensificare a acestora, să putem evalua rezultatele și să decidem dacă este nevoie, sau nu, de pasul următor.

Sunt conștient că Instituția Prefectului nu a câștigat capital de imagine, nu a împăcat multă lume, dar nu acesta este obiectivul nostru. Rolul autorităților este să ia măsurile necesare siguranței cetățeanului, chiar dacă acestea, uneori, sunt nepopulare. Iar, pe această cale, le transmit constănțenilor să fie în continuare resposabili, pentru că amenințarea nu a trecut. Dacă rata de infectare va crește, din nou, nu excludem reintrarea în carantină. Totuși, sper că oamenii au văzut cât de obositor este să trăiești sub o astfel de presiune, timp de o lună și jumătate, iar acest lucru poate cântări mult în acțiunile lor viitoare, care vor fi ceva mai cumpătate și rezervate.

Închei prin a vă ura un an nou bun și să nu uităm că mai trebuie să avem răbdare. Așa cum mulți au spus-o, simțim că suntem la începutul sfârșitului acestei pandemii. Până învingem, împreună, acest flagel, fac apel la conștiința voastră și la resposabilitatea fiecărui constănțean”, a declarat Silviu – Iulian COȘA, prefectul județului Constanța, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanța.


Citește și: Se ridică, în municipiul Constanța, carantina. Restricții rămân

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport coronavirus în județul Constanța. Peste 2.000 de persoane în carantină la domiciliu

06 Mar 2021 1412

Timișoara intră în carantină începând de luni. Ce restricții intră în vigoare

06 Mar 2021 1033

CNSU Lista actualizată a țărilor pentru care se instituie măsura carantinei

05 Mar 2021 950

Județul Constanța Situația privind infectarea cu COVID-19. Număr persoane carantinate sau în izolare

01 Mar 2021 769

26 februarie 2020 – A apărut „Pacientul zero” cu COVID-19 în România

26 Feb 2021 806

Coronavirus 2.169 de persoane, în carantină la domiciliu, în județul Constanța

24 Feb 2021 604

Un bărbat din Constanța, sancționat pentru nerespectarea măsurii carantinei

22 Feb 2021 681

Județul Constanța Un bărbat din Hârșova s-a ales cu amendă pentru nerespectarea măsurii carantinei

19 Feb 2021 937

IPJ Constanța Un bărbat care trebuia să stea în carantină, depistat în Mamaia Nord

17 Feb 2021 1041

Coronavirus Peste 2.000 de persoane aflate în carantină la domiciliu în județul Constanța

13 Feb 2021 1167

Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

12 Feb 2021 701

Măștile de protecție în spațiile publice deschise din Constanța, obligatorii. Explicațiile judecătorilor

11 Feb 2021 1175

Trei tineri din Constanța, sancționați pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu

10 Feb 2021 644

Prins de polițiști pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu

09 Feb 2021 628

Constanța Un tânăr trebuia să stea în carantină, dar a fost prins la volan pe bulevardul I.C. Brătianu

05 Feb 2021 1080