Persoanele de peste 65 ani, monitorizate de voluntari din oraşul Ovidiu Primarul George Scupra – „Consider că rolul nostru, al tinerilor, este de a ajuta persoanele în vârstă“



Primăria Ovidiu a finalizat verificarea tuturor persoanelor cu vârsta de peste 65 ani, suplimentar față de personale aflate deja în izolare sau cele din alte categorii vulnerabile.

În baza Hotărârii nr.02/22.03.2020 a Comandamentului pentru Situații de Urgență al orașului Ovidiu, constituit pentru combaterea și prevenția împotriva viruslui SARS-COV-2 (coronavirus) art.9, a fost dispusă măsura ce prevede constituirea unui grup de voluntari,coordonat prin Direcția Publică de Asistență Socială Ovidiu, pentru identificarea persoanelor cu vârsta de peste 65 ani. Această acțiune a fost finalizată pe 05.04.2020, respectând și directiva emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în data de 24.03.2020 cu referire la același aspect.

În decurs de 6 zile echipa formată din cei 26 de voluntari au vizitat și chestionat un număr de 2107 persoane din orașul Ovidiu, cu vârsta de peste 65 ani, pentru a identifica nevoile și problemele cu care se confruntă aceștia în această perioadă. Înurmasemnăriicontractului de voluntariat cu primăria Ovidiu, acestora li s-a făcut instructaj privind acțiunea ce urmează să aibe loc și totodată li s-au pus la dispoziție toate materialele de protecție (mănuși, măști medicinale, viziere, dezinfectanți), legitimație de voluntar și codul de distanța socială pentru interacțiunea cu beneficiarii.

Voluntarilor le-a fost arondat un numar fix de beneficiari pe care îi vor monitoriza pe toată perioada de urgență.  Chestionarul a cuprins un set de 7 întrebări scurte (cu timp de răspuns de maxim 3 minute) cu privire la: numărul de telefon pentru a putea fi contactați periodic, stare civilă/ situație socială pentru a indentifica persoanele cu care acesta locuiește, situația medicală (bolicronice) pentru a putea determina frecvența vizitelor în cazul în care este nevoie, programările la medicul specialist care nu pot fi amânate sau rețete medicale lunare ce trebuie procurate.

Acțiunile voluntarilor pe tot parcursul situației de urgență constau în următoarele:

- transport gratuit la medic sau alte instituții ale statului ce nu pot fi amânate (pus la dispoziție cu șofer și mașinile din dotarea primăriei Ovidiu),
- vor face piața la solicitarea persoanelor vulnerabile din sursele financiare ale beneficiarilor,
- se vor asigura să sune persoanele care au solicitat acestlucru (cel puțin 1 data la 3 zile, în general cele care locuiesc singure),
- vor putea achita în numele beneficiarilor facturile la utilități publice din sursele financiare ale beneficiarilor,

- vor putea cumpăra rețetele medicale din sursele beneficiarilor și vorputea duce la domiciliu rețetele medicale eliberate de doctorul de familie.

A fost pus la dispoziție un număr unic la care un dispecer (serviciu asigurat de primăria Ovidiu prin Ovi Protect SRL, societatea de pază și protecție civilă a orașului) va răspunde 24 h / 24 h – 0744.431.933 .


Statisticace a reieșit în urma chestionării:  persoane singure - 283 (13,5 %), stare medicală generală: diabetici - 28 %, boli cardiovasculare - 31 %, alte boli (dizabilități, boli pulmonare, boli psihice –7%, altele - 34%.

Ne dorim să trecem cu bine peste acestă perioadă dificilă și consider că acum mai mult ca oricând rolul nostru, al tinerilor este de a ajuta persoanele în vârstă. Mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune de civism și sunt convins că împreună vom trece cu bine peste aceste momente. Am decis ca același voluntar să răspundă de aceiași beneficiari, pe tot parcursul perioadei, pentru a reduce expunerea acestora dar și pentru a crea o legătură între voluntar și persoana vulnerabilă. Împreună vom reuși!’’ , a declarat primarul George Scupra.

          
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 578

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 593

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 897

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 848

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 574

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1575

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3643

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 457

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 561

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 627

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1092

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 541

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 603

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 679

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 617