Prefectul Silviu Coșa Mesaj pentru cei nemulțumiți că nu vor mai putea avea acces în mall-uri fără certificatul verde

  • Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a transmis un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook, cu privire la o nouă măsură ce intră în vigoare de luni.
Este vorba despre obligativitatea prezentării certificatului verde pentru accesul în centrele comerciale.

Prefectul transmite și un mesaj celor nemulțumiți că nu vor putea intra în mall-uri să bea o cafea, să-și cumpere haine sau să meargă la cinematograf.

Vă prezentăm în continuare mesajul integral transmis de Silviu Coșa

O măsură foarte importantă care intră în vigoare mâine se referă la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru accesul în centrele comerciale. Astfel, astăzi, împreună cu șefii structurilor MAI și ai serviciului de inspecție din cadrul DSP, m-am întâlnit cu reprezentanții mall-urilor, hipermarket-urilor, magazinelor cash&carry și de bricolaj, pentru că am vrut să știu direct de la aceștia care sunt provocările cu care se confruntă.

A fost o discuție constructivă, iar obiectivul principal, atât al meu, cât și al lor, este ca accesul să fie fluid, să nu se formeze cozi la intrare și să beneficieze de acces nelimitat doar cei care prezintă certificate verzi VALIDE. În aceste momente, în care prioritară este sănătatea publică, autoritățile au găsit o modalitate onestă pentru menținerea economiei la un nivel bun, fără să pună în pericol sanitar cetățenii, iar acesta este un aspect care nu trebuie trecut așa ușor cu vederea.

Pentru cei nemulțumiți că nu vor putea intra în mall-uri să bea o cafea, să-și cumpere haine sau să meargă la cinematograf, le zic doar că „biletul de intrare” este la-ndemână. Se poate obține printr-o simplă vizită la un centru de vaccinare.



 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 433

Prefectul Silviu Coșa- „Viitorul energetic al Constanței este promițător“

22 Mar 2024 633

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 865

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1183

Prefectul județului Constanța „Alegerile din 9 iunie presupun un intens efort organizatoric și logistic din partea instituțiilor“

20 Mar 2024 605

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 779

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 652

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1005

Prefectul Silviu Coșa despre spitalul modular - „După 40 de ani, municipiul Constanța are o nouă unitate medicală. Un început“

19 Feb 2024 623

Prefectul județului Constanța, mesaj de condoleanțe după decesul președintelui CJ Vrancea - „Cătălin Toma s-a dus. Drum lin, camarade“

17 Feb 2024 842

Prefectul județului Constanța „Răzvan Filipescu, împreună cu alți membri ai Pro Romania, sunt, de azi, parte a familiei liberale“

10 Feb 2024 819

Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înființarea DSU

29 Jan 2024 820

Prefectul județului, Silviu Coșa, atenționează asupra măsurilor ce trebuie luate în condiții de vreme rea

19 Jan 2024 677

ZIUA LIVE. Prefectul Silviu Coșa „Nu am primit nicio sesizare sau memoriu de la transportatori și agricultori. MAI și-a făcut datoria, iar cetățenii din Constanța nu au fost puși în pericol”!

16 Jan 2024 1026

LIVE VIDEO Prefectul județului Constanța, despre anul electoral și agenda publică a anului 2024

16 Jan 2024 905