Prefectura Constanța Măsuri luate împotriva răspândirii COVID-19. Amenzi pentru cei care nu respectă carantinarea. 361 de persoane carantinate și 4.763 izolate la domiciliu


 
La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu / carantină. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.1, au fost acordate 22 de sancțiuni contravenționale (17 avertismente și 5 amenzi), în cuantum de 3.050 lei. Acestea au fost aplicate de polițiștii și jandarmii constănțeni.
 
În ultimele 24 de ore, 1.100 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de oamenii legii. Pentru această acțiune, au fost angrenați 490 de agenți din cadrul IPJ Constanța, polițiști ai Gărzii de Coastă, jandarmi din IJJ Constanța, respectiv GM „Tomis” Constanța și polițiști locali constănțeni.
 
„Important de menționat este că persoanele care nu respectă regimul de izolare la domiciliu vor fi trimise, automat, în carantină instituționalizată pentru 14 zile. De asemenea, persoanele care nu respectă termenii impuși de carantinare, vor fi replasate în acest regim pentru încă 14 zile”, transmite Prefectura.
 
Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenționale, și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
 
De asemenea, de când a fost decretată starea de urgență, polițiștii constănțeni au verificat 170 de societăți comerciale și Persoane Fizice Autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanței militare emise.
 
În ceea ce privește situația actualizată privind COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 361 de persoane carantinate, respectiv 4.763 de persoane aflate în izolare la domiciliu.
 

„Facem apel către toți locuitorii județului Constanța să respecte TOATE prevederile Ordonanței Militare emise pe data de 21 martie. Evitați ieșirile nejustificate din casă, rezumați-vă doar la deplasările în interes de serviciu sau de maximă necesitate! Nu uitați să păstrați distanța față de celelalte persoane și să respectați toate recomandările de igienă reiterate de către specialiști!”, transmite Prefectura.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 217

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 785

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 411

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 475

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 378

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3410

Căminul „Sf. Cuvios Ioan’’ din Constanța, în atenția autorităților. Ce nereguli au fost constatate

04 Apr 2024 671

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 436

LIVE TEXT Ce măsuri pentru siguranță școlară au fost luate la nivelul județului Constanța, în luna februarie 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 508

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 658

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3029

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 634

Prefectura Constanţa a renunțat la procesul intentat primarului comunei Seimeni. Miza - anularea unui act administrativ

20 Mar 2024 470

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 Mar 2024 636

Justiție Constanța Wave House, Gas Port Oil și Gazzo Premium SRL, decizie în dosarul prin care se cere anularea autorizației de construire

18 Mar 2024 593