Valeriu Gheorghiţă Miocardita după COVID-19 este mult mai frecventă decât cea care a fost raportată după vaccinare (VIDEO)

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a susținut astăzi o declarație de presă în cadrul căreia a menționat că miocardita după boala COVID-19 este mult mai frecventă decât cea care a fost raportată după vaccinare.

De asemenea, Gheorghiță a menționat că miocardita după boala Covid 19 este specifică persoanelor cu vârsta de până în 30 de ani.


Medicul Valeriu Gheorghiță a menționat în conferința de presă susținută și despre temerile părinţilor cu privire la faptul că, după administrarea vaccinului anti-COVID, copiii ar putea face miocardită, conform Agerpres.ro

"Ceea ce vom face în perioada următoare este să comunicăm mai intens pe această temă, cu preponderenţă pe populaţia tânără, inclusiv copiii, tocmai pentru a oferi suficiente informaţii părinţilor legat de profilul de siguranţă al vaccinurilor, de eficacitate, de eficienţă, de beneficiile directe şi indirecte, dar şi de această problemă particulară legată de riscul de miocardită.

Miocardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac care nu este specifică vaccinării împotriva COVID-19, ea este găsită ca potenţială reacţie adversă şi la alte tipuri de vaccinuri şi care este în mod obişnuit cauzată de mai mulţi agenţi infecţioşi - virali, bacterieni, parazitari, fungi. Are o cauză multiplă, sunt multiple cauze care pot determina această inflamaţie a muşchiului cardiac, sunt cauze infecţioase sau neinfecţioase", a declarat Valeriu Gheorghiță. 

"În mod particular pentru vaccinurile împotriva COVID-19, la vaccinurile pe bază de ARN mesager s-a observat că la persoanele cu vârsta sub 30 de ani şi mai ales la persoanele de sex masculin există o frecvenţă uşor mai crescută decât frecvenţa întâlnită în populaţia generală, după administrarea dozei doi din schema de vaccinare.

În general, timpul apariţiei este la două-trei zile după administrarea dozei doi, dar există o supraveghere, în general, de până la 28 de zile. Dar cele mai multe cazuri raportate au fost în primele şapte zile după administrarea dozei doi", a explicat şeful CNCAV.



Evoluţia a fost uşoară în toate cazurile, potrivit medicului militar, în sensul în care durata de spitalizare a fost de două până la patru zile.
 

"Comparativ, sunt aici din ce în ce mai multe date ştiinţifice deja disponibile şi publicate şi care au stat şi la baza efectuării unui raport risc-beneficiu atunci când Agenţia Americană pentru Alimente şi Medicamente a autorizat vaccinul de la compania BionTech/Pfizer, în sensul în care s-a comparat evoluţia miocarditei după vaccinare cu evoluţia miocarditei din COVID şi evoluţia miocarditei clasice şi, din acest punct de vedere, evoluţia miocarditei după vaccinare a fost foarte bună.

Practic, în toate cazurile, în primele cinci zile s-a recuperat complet - adică modificările care au survenit la nivelul activităţii cardiace - spre deosebire, de pildă, de miocardita clasică, unde la trei săptămâni abia 75% dintre persoane recuperaseră această funcţie cardiacă", a spus Gheorghiţă.



Valeriu Gheorghiță a menționat că frecvenţa este rară, raportul fiind de unu până la cinci cazuri raportate la 100.000 de doze administrate.

"În general, miocardita apare la această grupă de vârstă. (...) Este o inflamaţie a cordului care este specifică acestei grupe de vârstă tânără. Frecvenţa este rară, este raportată în momentul de faţă de unu până la cinci cazuri la 100.000 de doze administrate. Este foarte important să se facă o monitorizare corectă a persoanei care eventual se prezintă cu semne care ar putea să indice această suspiciune.

Există o triază, un pachet de trei semne care să ridice suspiciune: în general este durerea în piept, palpitaţii, senzaţie de oboseală. În majoritatea cazurilor, tratamentul constând în repaos la pat şi supraveghere şi anumite tratamente în funcţie de recomandarea medicului cardiolog", a adăugat preşedintele CNCAV.


Nu în ultimul rând, Valeriu Gheorghiţă a mai adăugat că evoluţia miocarditei este mai prelungită în contextul bolii COVID-19 faţă de cea ulterioară vaccinării.
 

"Miocardita după boală (...) este mult mai frecventă decât miocardita care a fost raportată după vaccinarea împotriva COVID-19. Şi evoluţia a fost uşor mai prelungită în contextul bolii.

În mod deosebit apare la copil atunci când dezvoltă acel sindrom multisistemic, care poate să ducă la afectare cardiacă în cel puţin jumătate din cazuri, iar frecvenţa acestui sindrom la copil este între unu şi şase cazuri raportate la 10.000 de infecţii, indiferent că vorbim de infecţii asimptomatice sau vorbim de infecţii care au fost cunoscute anterior.

Se instalează undeva între săptămâna doi şi săptămâna şase de la trecerea prin boală", a mai explicat Gheorghiţă.




Sursa foto-video:Facebook/ Guvernul României 
Sursa text: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Valeriu Gheorghiță „Vaccinurile anti-COVID aprobate şi autorizate pentru grupa de vârstă 5-11 ani sunt sigure şi eficiente”

26 Jan 2022 439

CNCAV Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%, faţă de cazuri severe, la 90%

20 Jan 2022 571

Valeriu Gheorghiță „Rata de vaccinare la populaţia eligibilă de peste 12 ani este de 47,5%” (VIDEO)

20 Jan 2022 491

Rata de vaccinare împotriva Covid la grupa de vârstă 12-15 ani este extrem de scăzută. Care este principala temere

13 Jan 2022 562

Termenul de administrare a dozei booster va fi redus în România la 4 luni, din 17 ianuarie. Anunțul lui Valeriu Gheorghiţă

13 Jan 2022 952

Valeriu Gheorghiţă Persoanele vaccinate cu booster au susceptibilitate de infecţie cu Omicron de două ori mai redusă

05 Jan 2022 1445

Se împlinește un an de când în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19

27 Dec 2021 841

Retrospectivă 2021. Anul vaccinării anti-Covid-19, anul speranței

25 Dec 2021 840

Când începe în România campania de vaccinare anti-COVID pentru copiii de 5 - 11 ani. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

16 Dec 2021 653

Valeriu Gheorghiță „Nu e admisibil să tolerăm sute de decese, care puteau fi prevenite“ (VIDEO)

18 Nov 2021 802

Colonelul Valeriu Gheorghiță, un an la cârma campaniei de vaccinare anti-Covid-19

17 Nov 2021 683

Valeriu Gheorghiță, despre cazul elevei vaccinate din greşeală cu Johnson&Johnson

16 Nov 2021 1271

Valeriu Gheorghiță Autorităţile vor propune, cel mai probabil, sistarea vaccinării cu serul de la compania AstraZeneca

16 Nov 2021 2053

LIVE Valeriu Gheorghiță, despre cum se va organiza vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani în România

16 Nov 2021 1022

Valeriu Gheroghiță „Nu este exclus să înregistrăm o nouă creştere a cazurilor de COVID-19“ (VIDEO)

11 Nov 2021 604