Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului (galerie foto)


Primăria Mangalia a demarat un program de sprijinire a tuturor vârstnicilor orașului, persoanelor singure sau cu dizabilități, precum și a celor aflate în autoizolare, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, echipe ale municipalității se deplasează la domiciliul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani pentru a le ajuta la cumpărături, achiziționarea de medicamente sau pentru a le oferi masă caldă, conform recomandărilor Ordonanțelor militare.

„Noi venim în întâmpinarea tuturor persoanelor în vârstă, nu doar a celor  peste 65 de ani. Ajutăm pe toți cei care ne solicită, în această perioadă critică, atât pensionari, cât și persoane nevoiașe, cu dizabilități sau aflate în autoizolare”, a explicat primarul Radu Cristian.

El a spus că vârstnicii primesc o atenție sporită din partea autorităților pentru că reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în fața virusului. 

„Colegii mei merg acasă la cei în vârstă pentru a le oferi, gratuit, măști și mănuși de protecție, pe care le pot folosi atunci când ies din casă, în situații ce nu suportă amânare. Totodată, îi asigurăm de tot sprijinul nostru și îi rugăm, insistent, să evite, pe cât posibil, ieșirile din casă”, a mai spus edilul Mangaliei.

Primăria Mangalia îi ajută și pe cei întorși în țară, care trebuie să stea 14 zile în autoizolare. 

„Le oferim, gratuit, cazare, tuturor locuitorilor Mangaliei, care se întorc acasă și trebuie să se autoizoleze pentru a-și proteja familia și pe cei dragi. În cazul în care condițiile locative nu le permit autoizolarea acasă, mă pot contacta pentru a le veni în ajutor”, a completat Radu Cristian. 

El a mai spus că administrația locală a rezolvat și problema cazărilor pentru cadrele medicale care nu mai vor să meargă acasă, între turele de la spital, tot pentru a-și proteja familia.

Sursa foto: Primăria Mangalia 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 274

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 335

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 670

Primăria Mangalia închiriază toaletele ecologice de la firma președintelui UDMR Constanța, aflată în reorganizare judiciară (DOCUMENT)

10 Apr 2024 518

Achiziții Constanța Primăria Mangalia va demola un chioșc de pe strada Oituz

10 Apr 2024 442

Primăria Siliștea, județul Constanța, organizează un eveniment muzical cu ocazia Paștelui. Ce firmă a fost contractată (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 1069

Județul Constanța În Mangalia se asfaltează mai multe străzi din cartierul de case al orașului

06 Apr 2024 463

Licitații publice Primăria Mangalia cheltuie aproape 20.000 de euro pentru servicii de medicina muncii. Contractul a fost câștigat de o firma din municipiul Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 532

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 478

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 633

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 855

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1010

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL, contract cu Primăria Dobromir pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR (DOCUMENT)

10 Mar 2024 572

Justiție Constanța Dia Litoral SRL cheamă în judecată Primăria Mangalia. Iată ce au cerut asociații firmei!

09 Mar 2024 701

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 400