Recomandările Muftiatului privind accesul credincioșilor musulmani în lăcașurile de cult islamic și participarea acestora la rugăciunile specifice cultului


Muftiatul Cultului Musulman din România transmite următoarele îndrumări privind accesul credincioșilor musulmani în lăcașurile de cult islamic și participarea acestora la rugăciunile specifice cultului musulman.

Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase cu participarea publicului, care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult se realizează cu respectarea masurilor de prevenire și protecție, astfel:

1. Distanța dintre enoriași va fi de cel puțin 2 m în orice direcție;
2. Purtarea unei măști de protecție, care să acopere atât nasul cât și gura, este obligatorie atât pentru imam cât și pentru enoriași;
3. Fiecare enoriaș va veni cu propriul covoraș de rugăciune (Seccade/ Namazlik);
4. Mâinile, chiar dacă se poartă mănuși de protecție, vor fi dezinfectate la intrare;
5. Facilitățile de toaletă și inclusiv toaletele sunt închise pentru utilizare. Așadar, fiecare participant va fi nevoit să își efectueze ritualul de abluțiune (Abdest) de acasă;
6. Persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie ( tuse, strănut, rinoree), persoanele aflate în carantina, precum și cele care au intrat în contact cu o persoana infectată nu pot intra în lăcașurile de cult, acestea fiind rugate să rămână acasă;
7. Înainte sau după efectuarea rugăciunii, enoriașii nu se vor aduna în fața lăcașului de cult.
Vă reamintim, potrivit ordinului nr. 1070/826/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității în lăcașurile de cult pe perioada stării de alertă, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 401 din 15 mai 2020, pe durata stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității în lăcașurile de cult, se aprobă recomandările privind activitatea în lăcașurile de cult, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult


I. Precauțiuni universal valabile
1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2.
2. Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafețe de 4 mp de persoană.

3. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
4. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult.
5. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

6. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcaș.
II. Precauțiuni speciale
1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult; în locul acestor gesturi rituale, se va indica îngenuncherea sau înclinarea.
2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel puțin 1 m.
3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițiile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință.
4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele.
5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși numai în aer liber, cu menținerea distanței între persoane.
6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

09 Apr 2024 1163

Membrii comunității musulmane din România celebrează prima din cele 30 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan

11 Mar 2024 860

Vizita la Primăria Constanța a delegației TIKA. Ce s-a discutat

01 Mar 2024 558

Muftiatul Cultului Musulman din Constanța, certificat de urbanism pentru edificare lăcaș de cult și sediu administrativ

22 Feb 2024 768

Muftiatul Cultului Musulman Mesaj de Sărbători

24 Dec 2023 823

Au trecut 27 de ani de când s-a stins poetul Ismail Ziyaeddin, cel care a terminat, inițial, ingineria

03 May 2023 1076

Muftiatul Cultului Musulman din România a găzduit o masă rotundă organizată cu prilejul Lunii Ramazan

20 Apr 2023 1360

Vizită la nivel înalt la Muftiatul Cultului Musulman din România Muftiul Muurat Iusuf a primit vizita Excelenței Sale Kathleen A. Kavalec, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA în România

24 Mar 2023 1379

Membrii comunităţii musulmane din România celebrează prima din cele 29 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan. Urmează o lună de post și de rugăciune

23 Mar 2023 1276

Muftiatul Cultului Musulman din România continuă colecta pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Turcia. Ce obiecte sunt necesare

23 Feb 2023 1324

Muftiatul Cultului Musulman din România - mesaj de solidaritate „Fie ca bunul Allah să aibă Turcia si poporul său în paza Sa!"

06 Feb 2023 1069

Un nou cimitir musulman în municipiul Constanța

09 Oct 2022 3445

Geamia din localitatea Ciocârlia de Jos, inaugurată. Consilierul președintelui Autorității Palestiniene, prezent la eveniment (GALERIE FOTO)

13 Sep 2022 1135

Muftiatul Cultului Musulman din România, mesaj la încheierea mandatulului Victor Opaschi la conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte

27 Aug 2022 1000

Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayram-ul

08 Jul 2022 2421