RO Vaccinare 3.035 de medici de familie din toată țara vor începe să vaccineze în cabinetele proprii. Situația la Constanța

  •  Andrei Baciu anunță că 3.035 de medici de familie din toată țara vor începe să vaccineze în cabinetele proprii, începând de marți, cu serul Johnson&Johnson.
  • Sunt 77 de medici înscriși la Constanța.
Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, anunţă că începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-covid și încep imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).

Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural.

Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce așteptăm de mai bine de un an - reîntoarcerea la viața obișnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulți medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit., a mai spus Andrei Baciu.

Așa arată lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscriși până acum:

Mun. București (225), Alba (46), Arad (96), Argeș (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistrița (112), Botoșani (41), Brașov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călărași (63), Caraș Severin (9), Cluj (64), Constanța (77), Covasna (46), Dâmbovița (76), Dolj (119), Galați (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomița (34), Iași (191), Ilfov (53), Maramureș (109), Mehedinți (55), Mureș (130), Neamț (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiș (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).

*cifrele se schimbă de la o zi la alta

Tudorel Ene, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Constanța spune că pe raza județului Constanța vaccinarea în cabinetele medicilor de familie va demara săptămâna viitoare.

Ce trebuie să știi:
  • administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel;
  • acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.
Fii solidar și ajută-i pe cei din jurul tău! Ajută-ne ca acest mesaj să ajungă la cât mai multe persoane! Informează-te din surse oficiale!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 972

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 672

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 862

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 966

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 889

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 996

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 919

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 873

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 952

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 827

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 822

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 714

Noua campanie de informare a Ministerului Sănătății! Alexandru Rafila - „Pandemia a scăzut încrederea în vaccinare“

03 Aug 2023 842

Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

25 Jul 2023 1685

Medic de familie din Constanța, acuzat de luare de mită și de fals informatic! Tribunalul a stabilit primul termen

22 Jun 2023 2523