Sanatoriul Techirghiol, despre carantinarea românilor aduși din Italia. Personalul medical monitorizează non-stop starea de sănătate a pacienților (galerie foto)

Ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României și a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța din data de 20.03.2020, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a fost desemnat spațiu de carantinare instituționalizată pentru persoanele repatriate din zonele cu risc ridicat de infectare cu virusul COVID-19 denumit și SARS-COV-2.  
 
În noaptea de luni spre marți, la ora 1.00, au fost primite în găzduire primele 109 persoane sosite din Italia, cărora li s-au alăturat alte 178 de persoane în seara de marți. O altă aeronavă este așteptată să aterizeze în această seară pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.  
 

Este gestul firesc de solidaritate al tuturor oamenilor din sanatoriu care știu să empatizeze cu suferința, cu durerea, să gestioneze situațiile de criză, dar este și forma unei responsabilități civice exemplare, care se impune în aceste timpuri de grea încercare pentru fiecare în parte, pentru noi toți. Înainte de toate suntem români și avem datoria să ne purtăm frățește cu toți cei care, aflați în dificultate departe de țară, caută sprijin și înțelegere acasă, transmit reprezentanții Sanatoriului.   

 
Colectivul sanatoriului depune toate eforturile astfel încât persoanele carantinate să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a putea depăși cu ușurință această perioadă, cu o grijă specială pentru sănătatea personalului propriu. În această perioadă s-a păstrat, în permanență, legătura cu un medic infecționist și un medic epidemiolog ce au ajutat la stabilirea celor mai bune circuite pentru diminuarea riscului de infecție.
 
Personalul medical a fost mobilizat pentru a asigura asistență medicală, păstrând continuu contactul telefonic cu aceste persoane cărora, pe baza afecțiunilor individuale, le-au fost stabilite meniuri adaptate problemelor medicale constatate.  
 
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a respectat întocmai prevederile legale privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească spațiile destinate carantinării, specificate în H.G. nr. 201/18.03.2020, asigurând în fiecare cameră accesul la apă, hrană, produse de igienă personală, papuci de unică folosință, prosoape, lenjerie, servicii de spălătorie, grupuri sanitare proprii cu duș, acces la internet și TV etc.  
 
Au fost afișate spre informarea persoanelor carantinate metoda și programul de servire a mesei, de ridicare a gunoiului menajer, cât și a efectelor și a lenjeriei. Au fost aduse la cunoștință numerele la care se poate apela în caz de urgență sau necesitate, la care răspund membrii din cadrul dispeceratului de urgență constituit la nivel de instituție.   
 
Pe durata celor 14 zile de carantină, personalul medical va monitoriza non-stop starea de sănătate a celor carantinați.  
 
Personalului administrativ, care lucrează la foc continuu alături de personalul medical a primit echipament de protecție corespunzător, obligatoriu de purtat pe durata programului de lucru.
 

A fost stabilit un orar pentru a se evita intersectarea accidentală a personalului cu cei aflați în carantină. Hrana este adusă în recipiente de unică folosință și depozitată pe suportul amplasat la fiecare ușă, la ore fixe.  
 
Serviciile de pază au fost suplimentate cu noi posturi permanente, la fel și numărul de camere de supraveghere video din exteriorul unității, cât și ale celor interioare, montate pe fiecare etaj din cele două pavilioane existente, mai precizează sursa citată.  

 
Întregul efort al unității este susținut de Jandarmeria Română, prin dispunerea unui efectiv numeros ce monitorizează, alături de firma contractată, buna desfășurare a activității și respectarea regulilor impuse persoanelor aflate în carantină.  
 
Sursă foto: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol cumpără echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale (DOCUMENT)

30 Jan 2024 865

Patru firme câștigătoare Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol, licitație de aproape 6,9 milioane de euro! (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1453

Licitații publice Malif Engeering SRL a bătut palma cu CNI. Este vizat un contract de reparații a secției de recuperare a copiilor de la Sanatoriu Balnear Techirghiol (DOCUMENT)

18 Oct 2023 953

Ce notă a obținut managerul Sanatoriului Balnear de Recuperare Techirghiol la proba scrisă pentru un nou mandat

17 Jan 2023 16633

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru repararea Corpului C1 al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (DOCUMENT)

18 Sep 2022 3051

S-au deschis lucrările Congresului Naţional Anual de Medicină Fizică, de Recuperare şi Balneologie (FOTO)

07 Sep 2022 1458

Ministerul Sănătății va repara în regim de urgență corpul 1 al Sanatoriului Balenar și de Recuperare Techirghiol

29 Aug 2022 2442

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, județul Constanța face angajări. Sunt mai multe posturi scoase la concurs

11 Jun 2022 6530

O clădire din cadrul Sanatoriului Balnear de Recuperare Techirghiol va fi supraetajată! Iată motivul (DOCUMENT)

22 Feb 2022 2479

Finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

02 Feb 2022 1946

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol angajează director financiar contabil

31 Aug 2021 3376

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța

12 Aug 2021 2173

Posturi vacante la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol

18 Jun 2021 2689

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol face angajări

16 Jun 2021 2264

28 de posturi vacante la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol

13 May 2021 4176