Şeful OMS speră că pandemia de coronavirus va dura mai puţin de doi ani

Organizaţia Mondială a Sănătăţii speră ca pandemia de COVID-19 să fie mai scurtă decât gripa spaniolă din 1918 care a durat mai puţin de doi ani, a declarat vineri şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, dacă lumea se uneşte şi reuşeşte în căutarea unui vaccin, relatează Reuters, conform Agerpres.

OMS a fost mereu prudentă în a avansa estimări privind durata pandemiei atâta timp cât nu există un vaccin cu eficienţă dovedită.

Tedros a spus că în cazul gripei spaniole din 1918 "au fost necesari doi ani pentru a-i pune capăt".

"Iar în situaţia în care ne aflăm acum, cu mai multă tehnologie, cu mai multă conectivitate, virusul a avut o şansă mai bună de răspândire, se poate mişca repede pentru că suntem mai conectaţi acum", a declarat el în cadrul unei briefing de presă de la Geneva.

"Dar în acelaşi timp avem şi tehnologia, şi cunoştinţele pentru a-i pune capăt. Deci avem un dezavantaj al globalizării, apropierii, conectivităţii, dar şi un avantaj al tehnologiei mai", a argumentat el.

"Aşa că sperăm să punem capăt pandemiei în mai puţin de doi ani", a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a făcut apel la "unitate naţională" şi "solidaritate globală".

"Aceasta este cu adevărat cheia utilizării instrumentelor disponibile la maximum şi să sperăm că vom beneficia de instrumente adiţionale, precum un vaccin", a adăugat el.

Peste 22,81 de milioane de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus la nivel global, iar 793.382 de oameni au murit din cauza pandemiei, potrivit unui bilanţ al Reuters.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 804

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 772

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 965

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 802

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 717

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 935

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 748

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 727

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1038

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1077