Situația cu intervențiile MApN pentru limitarea răspândirii COVID-19

În perioada 9 mai, ora 6.00 – 10 mai, ora 6.00, un număr de 2.290 militari și 507 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 478 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 684 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 214 de probe.

Militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București au finalizat distribuirea de pachete cu produse alimentare de strictă necesitate, asigurate de PROFI România, veteranilor de război și văduvelor acestora din județele Brașov, Hunedoara și Mureș, iar activitatea continuă în județele Arad și Timiș.

Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.

Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 450

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 530

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 515

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 575

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 754

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1135

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 804

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 773

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 561

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 803