Situația intervențiilor MApN Militarii Batalionului 1 CIMIC din București au finalizat distribuirea pachetelor cu produse către veteranii de război și văduvelor acestora


În perioada 10 mai, ora 6.00 – 11 mai, ora 6.00, un număr de 2.284 militari și 523 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 472 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 324 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 112 de probe.

Militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București au finalizat distribuirea de pachete cu produse alimentare de strictă necesitate, asigurate de PROFI România, veteranilor de război și văduvelor acestora din județele Brașov, Hunedoara, Mureș și Timiș, iar activitatea continuă în județul Arad.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN anunță Zeci de mii de apeluri de la persoanele interesate de vaccinare, preluate în centrele gestionate de militari

19 Jan 2021 450

Coronavirus Constanţa 1.794 de persoane, izolate la domiciliu

19 Jan 2021 521

Coronavirus Constanța. Noi decese înregistrate

19 Jan 2021 821

Tulcea Cum decurge procesul de vaccinare anti COVID 19 în judeţ

19 Jan 2021 553

Reacții adverse înregistrate Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore în România

19 Jan 2021 621

LIVE. Valeriu Gheorghiță „Sunt vaccinate 75% din numărul persoanelor eligibile din faza I“

19 Jan 2021 586

Era infectat cu coronavirus A murit Gheorghe Benea, fost director al Loteriei Române

19 Jan 2021 772

Coronavirus 2.745 cazuri noi. La Constanța au fost înregistrate 93 de infectări

19 Jan 2021 864

Incidența cu noul coronavirus, la Constanța, scade în continuare

19 Jan 2021 1053

Zeci de persoane, prezente la centrul de vaccinare de la Stadionul Portul. Ce spun oamenii după imunizare

19 Jan 2021 939

Câți bani primesc cadrele medicale, implicate în campania de vaccinare

19 Jan 2021 884

Coronavirus 30.237 de persoane, vaccinate cu prima sau a doua doză

18 Jan 2021 407

Coronavirus Situația actualizată în județul Constanța. Câte persoane sunt internate

18 Jan 2021 633

Coronavirus Trei persoane, decedate la Constanța

18 Jan 2021 679

Constanța Administratori de terase, sancționați pentru nerespectarea măsurilor

18 Jan 2021 769