Situația la Spitalul Militar din Constanța Peste 21.100 de persoane vaccinate în maratonul de vaccinare organizat de MApN

  • La Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța s-au vaccinat 2.687 persoane (530 noaptea).
  • În paralel, pe toată perioada maratonului, centrele de vaccinare ale spitalelor militare menționate au asigurat și vaccinarea persoanelor care au avut programare prin platformă.
În cadrul maratonului de vaccinare organizat, în perioada 4-11 mai, în spitalele militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara s-au imunizat împotriva COVID-19 peste 21.100 de persoane care nu aveau o programare prealabilă.

În paralel, pe toată perioada maratonului, centrele de vaccinare ale spitalelor militare menționate au asigurat și vaccinarea persoanelor care au avut programare prin platformă.

Astfel, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila”, din București, s-au vaccinat 3.863 de persoane (dintre care 1.071 pe timp de noapte), la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov – 3.519 persoane (554 pe timp de noapte), la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca s-au vaccinat 3.402 persoane (dintre care 821 pe timp de noapte), la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța – 2.687 persoane (530 noaptea), la Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ştefan Odobleja” Craiova s-au imunizat 3.266 de persoane (dintre care 619 noaptea), la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. I. Czihac” din Iași s-au vaccinat 1.560 de persoane (600 noaptea), iar la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara – 2.885 persoane (569 pe timp de noapte).

Reamintim că, începând din 8 mai, vaccinarea fără programare prealabilă în platforma electronică a fost extinsă în toate cele 11 spitale militare din țară (București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara). Astfel, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze se vor prezenta în respectivele centre până la ora 14.00, iar cele cu vârsta de până în 60 de ani, după ora 14.00 și până la terminarea programului normal de lucru.

Imunizarea efectivă și timpul de așteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate prin platformă la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate.

Ministerul Apărării Naționale asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.

Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, care acționează în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 968

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 671

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 860

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 965

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 889

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 996

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 919

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 872

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 952

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 826

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 822

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 714

Noua campanie de informare a Ministerului Sănătății! Alexandru Rafila - „Pandemia a scăzut încrederea în vaccinare“

03 Aug 2023 842

Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

25 Jul 2023 1685

Medic de familie din Constanța, acuzat de luare de mită și de fals informatic! Tribunalul a stabilit primul termen

22 Jun 2023 2521