Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' confirmă 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitate, dar infirmă existenţa unui focar


Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" confirmă informaţia apărută în mass-media privind existenţa a 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitatea sanitară, între care se află un medic şi şase asistente, dar infirmă faptul că ar fi vorba despre un focar de coronavirus, scrie Agerpres.

"Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv. Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid. Aşa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este in primele câteva zile de la contaminare", se arată într-o informare transmisă de Spitalul "Bagdasar-Arseni".

Potrivit sursei citate, măsurile luate au constat in suspendarea internărilor pe Secţia de Chirurgie generală, echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID, nebulizarea şi decontaminarea secţiei.

"Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toţi contacţii pacienţilor şi personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri despre care va vorbeam mai sus de către managementul Spitalului şi au fost informate imediat Ministerul şi DSP-ul. În încheiere, recomandăm şi rugăm pe toată lumea să respecte măsurile individuale de protecţie stabilite de autorităţi", precizează reprezentanţii Spitalului "Bagdasar-Arseni".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 635

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 801

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 775

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 759

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 951

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 792

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 702

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 923

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 739

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 721

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 729

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1022

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1066

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1014