UPDATE Summit European Liderii au bătut palma! Care este valoarea totală a ajutorului nerambursabil pentru statele UE


“Deal!” a scris pe Twitter în această dimineață la ora 5.30 (CET) Charles Michel, președintele Consiliului European, în vreme ce Emmanuel Macron a postat pe aceeași rețea: “Zi istorică pentru Europa!”, scrie Biziday.

Numit inițial de către analiști o misiune imposibilă, Summitul a avut pe masă două probleme spinoase – fondurile de relansare asumate pentru prima dată în istorie ca datorie comună a țărilor membre UE, dar cărora li s-au opus “Grupul celor patru austeri” (Austria, Olanda, Danemarca și Suedia), dar și condiționarea acordării banilor europeni de statul de drept (în fapt de controlul acestora prin combaterea eficientă a corupției și independența justiției) căreia i s-au opus Ungaria și Polonia, care au și amenințat cu blocarea oricărei înțelegeri.

Potrivit corespondentului Euronews la Summit, deși suma totală de 750 de miliarde de euro pentru Fondul de Recuperare și Reziliență (RRF), suma alocată sub formă de împrumuturi nerambrusabile, prevăzută inițial la 450 de miliarde de euro, a fost diminuată la doar 312,5 miliarde de euro.
Proiectat inițial pentru vineri și sâmbătă, summitul a fost prelungit cu încă trei zile, în care s-a negociat literalmente zi și noapte. Declarații și detalii privind înțelegerea finală sunt așteptate în cursul zilei de azi.

UPDATE 1
România ar urma să primească 79,9 miliarde de euro, conform Președinteului Klaus Iohannis.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia europeană ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane euro

16 Feb 2024 500

UE aprobă ajutor de stat de peste 900 milioane euro Germaniei pentru o uzină de baterii

08 Jan 2024 676

Israel-Hamas Premierul palestinian cere ONU și UE „să parașuteze ajutor” civililor din Fâșia Gaza

13 Nov 2023 773

România obține sprijinul UE în lupta cu seceta! Daunele provocate de lipsa ploilor depășesc 1,3 miliarde de euro

24 Aug 2023 721

Uniunea Europeană va furniza Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 1 miliard de euro

12 Jul 2022 953

România va cere ajutor financiar de la UE pentru primirea de refugiaţi ucraineni

21 Apr 2022 1375

UE va oferi Ucrainei un ajutor militar de un miliard de euro. Anunțul ministrului german de Externe

21 Mar 2022 1147

UE este gata să îi ajute pe cei din sectorul turistic pentru ca aceştia să găzduiască refugiaţi ucraineni

18 Mar 2022 1298

PNES, primul program dedicat siguranței copiilor și tinerilor (galerie foto)

09 Dec 2019 1133

Parlamentul European România va primi un ajutor de 8,2 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE

18 Sep 2019 1445

Senatorul Chițac a „revenit“ printre noi! Abia acum a aflat cum s-au pierdut fondurile europene pe proiectul „Parc Arheologic Constanța“

01 Mar 2018 2775

Ce condiţii trebuie să îndeplinească producătorii de lapte pentru a primi ajutor financiar

24 Mar 2016 1900

Cadou… un loc de muncă în state UE

24 Dec 2015 1601

Turcia se arată dispusă să ajute UE în criza migranţilor în schimbul unui ajutor financiar

29 Nov 2015 1805

România a cerut târziu ajutorul Uniunii Europene

09 Nov 2015 1646