Toţi jurnaliştii care au fost în ultimele zile la sediul PNL vor fi testați de coronavirus



Inconștiența senatorului PNL Vergil Chițac, care deși știa că este posibil să fie infectat cu coronavirus, s-a plimbat liniștit pe la ședințe de partid și prin Parlament, ar putea face noi victime scrie stiripesurse.

PNL a anunţat, vineri, că toţi toţi jurnaliştii care au fost în ultimele zile la sediul PNL, la Parlament sau la Cotroceni vor fi testaţi pentru coronavirus, după ce senatorul liberal Vergil Chiţac a fost infectat.

PNL a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că, în urma discuţiei cu premierul şi ministrul Sănătăţii, s-a decis recoltarea de teste pentru coronavirus de la jurnaliştii care sunt prezenţi la Parlament, la reuniunea PNL, dar şi de la cei care sunt vineri la Guvern.

”În cazul jurnaliştilor care NU sunt acum la Parlament, vă recomandăm autoizolarea. NU vă deplasaţi spre Guvern sau Parlament! Se vor recolta probe de la domiciliu pentru jurnalişti care au fost la evenimentele de la Parlament, Guvern, Cotroceni”, a transmis PNL.

Liberalii au început realizarea unei liste de jurnalişti care îndeplinesc criteriul privind contactul, adică jurnalişti care au fost recent la reuniunile PNL, sau ale Guvernului.

Senatorul Vergil Chiţac a fost confirmat, vineri, cu coronavirus. El a participat, luni, la şedinţa conducerii PNL, la care au fost parlamentari, miniştri, dar şi candidaţii din ţară ai liberalilor la primăriile reşedinţă de judeţ şi la consiliile judeţene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 233

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 365

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 578

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 609

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 346

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 537

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 434

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 773

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1370

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 558

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 581

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 931

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1642

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 430

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 852