Valeriu Gheorghiță, despre cazul elevei vaccinate din greşeală cu Johnson&Johnson

  • Preşedintele CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, în cazul elevei din Cluj-Napoca, cu vârsta de sub 18 ani, căreia i s-a administrat din greşeală vaccinul de la Johnson& Johnson „nu se anticipează niciun risc" cu privire la starea acesteia de sănătate.
Medicul Valeriu Gheoghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a fost rugat, în cadrul unei conferințe de presă, să confirme o informaţie apărută în presa locală potrivit căreia o elevă sub 18 ani ar fi fost vaccinată, din greşeală, cu vaccinul de la compania farmaceutică Johnson&Johnson.

„Am vorbit cu directorul DSP Cluj, mi-a confirmat că într-adevăr acest lucru s-a întâmplat.

A fost, din câte mi s-a transmis, o eroare la momentul triajului. (...)

La momentul la care o persoană vine la triaj, se scanează cartea de identitate şi acolo se vede vârsta şi în funcţie de tipul de vaccin se spune dacă este sau nu eligibil, dacă se poate sau nu vaccina.

Persoana a trecut de triaj şi a fost vaccinată.

Ulterior, în momentul în care s-a încercat să se introducă în RENV vaccinul, evident că nu s-a putut face acest lucru, pentru că a apărut o eroare de introducere, ţinând cont că vaccinul cu Johnson în momentul de faţă are autorizare peste vârsta de 18 ani.

Sigur că este un lucru care nu trebuie să se întâmple, (...) există proceduri, există instrucţiuni şi fiecare persoană care ajunge în centrul de vaccinare trebuie să efectueze acest triaj. S-a efectuat acest triaj, dar, repet, nu s-a identificat corect vârsta persoanei respective", a declarat şeful CNCAV, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.


Valeriu Gheorghiță a menționat că, din punct de vedere al profilului biologic și imunologic, la vârsta de peste 17 ani, respectiv 18 ani, organimul nu este diferit ca reactogenitate și că nu nu se anticipează niciun risc cu privire la starea de sănătate a elevei.

„Acum întrebarea este, din punct de vedere medical, dacă există vreun risc sau vreo repercusiune asupra stării de sănătate. Nu există, nu se anticipează niciun risc. De ce?

Pentru că din punct de vedere al profilului biologic, imunologic, la peste 17 ani, respectiv, 18 ani, organismul nu este diferit ca reactogenitate şi ca imunogenitate. (...) Cred că principala recomandare este să ne asigurăm că personalul vaccinator cunoaşte foarte bine instrucţiunile şi că le şi respectă", a adăugat acesta.

Sursă foto: captură video Facebook.com/ Guvernul României


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedinte nou la CNCAV. Cine a fost numit în locul lui Valeriu Gheorghiţă

01 Mar 2022 1668

Raed Arafat atrage atenția asupra unei dezinformări recent apărute „Oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV. Sunt bazaconii” (VIDEO)

18 Feb 2022 1601

Valeriu Gheorghiţă Aproximativ o treime dintre centrele de vaccinare au sub zece doze administrate zilnic

03 Feb 2022 1209

Valeriu Gheorghiță „Vaccinurile anti-COVID aprobate şi autorizate pentru grupa de vârstă 5-11 ani sunt sigure şi eficiente”

26 Jan 2022 1250

CNCAV Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%, faţă de cazuri severe, la 90%

20 Jan 2022 1341

Valeriu Gheorghiță „Rata de vaccinare la populaţia eligibilă de peste 12 ani este de 47,5%” (VIDEO)

20 Jan 2022 1207

Rata de vaccinare împotriva Covid la grupa de vârstă 12-15 ani este extrem de scăzută. Care este principala temere

13 Jan 2022 1273

Termenul de administrare a dozei booster va fi redus în România la 4 luni, din 17 ianuarie. Anunțul lui Valeriu Gheorghiţă

13 Jan 2022 1585

Valeriu Gheorghiţă Persoanele vaccinate cu booster au susceptibilitate de infecţie cu Omicron de două ori mai redusă

05 Jan 2022 2104

Se împlinește un an de când în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19

27 Dec 2021 1615

Retrospectivă 2021. Anul vaccinării anti-Covid-19, anul speranței

25 Dec 2021 1815

Când începe în România campania de vaccinare anti-COVID pentru copiii de 5 - 11 ani. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

16 Dec 2021 1286

Valeriu Gheorghiţă Miocardita după COVID-19 este mult mai frecventă decât cea care a fost raportată după vaccinare (VIDEO)

23 Nov 2021 1304

Valeriu Gheorghiță „Nu e admisibil să tolerăm sute de decese, care puteau fi prevenite“ (VIDEO)

18 Nov 2021 1485

Colonelul Valeriu Gheorghiță, un an la cârma campaniei de vaccinare anti-Covid-19

17 Nov 2021 1580