Varianta Omicron reprezintă aproape 72 % din cazurile Covid la nivel global. Anunțul OMS

Varianta Omicron a coronavirusului, descoperită în noiembrie anul trecut, este deja prezentă în 71,9 % din cazurile analizate în ultimele 30 de zile de reţeaua de laboratoare GISAID, potrivit raportului epidemiologic săptămânal publicat miercuri, 19 ianuarie, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.



Dintre cele 405.000 de teste prelevate s-a detectat varianta Omicron în 291.000 dintre cazuri, în timp ce Delta, care a dominat o bună parte a pandemiei în 2021, a fost prezentă doar în 28 % din analizele efectuate în ultimele 30 de zile (113.000), se arată în raportul OMS.


Alte variante pe care OMS le-a desemnat ca "îngrijorătoare", precum Gamma şi Alfa, reprezintă mai puţin de 0,1 % din testele analizate.


Varianta Omicron provoacă cifre record de contagieri la nivel global, care nu sunt totuşi însoţite de o creştere a numărului de decese, astfel încât noua variantă a fost asociată unei forme mai puţin grave a bolii COVID-19.


OMS a menţinut însă avertismentele şi recomandările pentru a evita contractarea acestei boli care a dus la o creştere exponenţială a contagierilor în majoritatea regiunilor şi la o mai mare presiune asupra reţelelor sanitare, deşi în acest caz mai mult asupra centrelor de asistenţă medicală, decât asupra spitalelor.


La nivel global s-au înregistrat în săptămâna dintre 10 şi 16 ianuarie, 18,7 milioane de cazuri de COVID-19, reprezentând o creştere cu 20 % faţă de cele şapte zile anterioare dar şi o frânare a curbei ascendente, comparativ cu săptămâna precedentă, când creşterea a fost de 55 %.


Potrivit OMS, numărul deceselor în perioada analizată a depăşit 45.000, o creştere cu 4 % faţă de săptămâna anterioară, deşi curba se menţine relativ stabilă din luna octombrie.


Cea mai mare creştere a contagierilor s-a remarcat în Asia de Sud-Est, unde cazurile au crescut cu 145 % (1,7 milioane), dar care reprezintă totuşi o dezaccelerare a ritmului infectărilor, după ce în săptămâna precedentă contagierile crescuseră cu aproape 418 %.


Practic în toate regiunile s-a remarcat o descreştere a numărului contagierilor, deşi OMS avertizează că încă nu au fost depăşite vârfurile infectărilor cu noua variantă a coronavirusului.

Foto Pixabay
Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 415

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 525

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 692

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 514

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 743

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 571

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 751

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1130

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 652

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1083

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 821

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 872

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 803

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 772