1 aprilie 1962 Cu ocazia unor lucrări civile efectuate în zona fostei Gări a orașului Constanța, a fost făcută o descoperire senzațională (FOTO)



Pe data de 1 aprilie 1962, cu ocazia unor lucrări civile efectuate în zona fostei Gări a orașului Constanța, a fost făcută o descoperire senzațională. Sub terasamentul feroviar ce data din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost dezvelită o groapă în care fuseseră ascunse, laolaltă, 24 de sculpturi.

Piesele scoase la iveală reprezintă și astăzi sunt valori inestimabile de patrimoniu, unice în România și recunoscute și apreciate pe plan internațional., informează Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

Tezaurul era compus din 24 de statui și reliefuri, toate datate în sec.II-III p.Chr, și care aparțineau unor divinități diverse din panteonul religios greco-roman, oriental și autohton.

Unele dintre artefacte sunt piese din marmură de foarte bună calitate, de o înaltă realizare artistică. Altele sunt făcute din materiale de o calitate mai modestă, în general calcar friabil extras din cariere locale, iar în unele cazuri și realizarea artistică lasă de dorit. Chiar dacă între obiecte există diferențe calitative, ele, luate per ansamblu, reușesc să creeze imaginea unui Tomis cosmopolit și cu un multi-divers univers religios., mai transmite sursa citată. 

Potrivit unei ipoteze a specialiștilor, Tezaurul de Sculpturi de la Tomis a fost ascuns, cel mai probabil, la sfârșitul sec.IV p.Chr., într-o perioadă în care creștinismul devenise singura religie oficială a Imperiului Roman iar celelalte culte, considerate păgâne și idolatre, fuseseră scoase în afara legii. O altă teorie propune ca ascunderea tezaurului să fie datată în epoca modernă, cel mai probabil în sec.XIX.

Din piesele de înaltă calitate artistică se remarcă ansamblul statuar Fortuna cu Pontos, zei protectori ai orașului Tomis, Șarpele Glykon (piesă unică în lume) dubla reprezentare a zeiței Nemesis și bustul marii divinități egiptene Isis.

Celelalte piese din tezaur reprezintă zeități precum Cybele, Bacchus (două basoreliefuri), Mercur, Diana, Selene (trei statuete și două basoreliefuri), Grațiile, Dioscurii, patru basoreliefuri ale Cavalerului Trac sau reprezentarea zeului Mihtras.



foto: MINAC 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 421

Muzeul Național de Istorie a României Proiectul expozițional „Avram Iancu. Omul, eroul, legenda, 200 de ani de la naștere”, realizat de BNR

17 Apr 2024 484

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 400

Muzeul Național de Istorie a României „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară", catalog de expoziție

14 Apr 2024 585

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR", își prelungește perioada de vizitare

13 Apr 2024 386

„Album de familie. Regii și reginele, principii și principesele României", catalog de colecție la Muzeul Național de Istorie a României

11 Apr 2024 383

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens” își prelungește perioada de vizitare

10 Apr 2024 572

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a închiriat un spațiu de depozitare. Cine îl pune la dispoziție (DOCUMENT)

09 Apr 2024 470

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea atelierelor educaționale din cadrul proiectului „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”

06 Apr 2024 427

Compania Forex SRL, din Constanța, cu mai multe contracte publice, a intrat în faliment! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 727

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Happy Look Star SRL, pentru lucrări de arhitectură peisagistica a parcurilor! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 1568

Zi de grevă japoneză la Muzeul Național de Istorie a României

04 Apr 2024 508

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 573

Nava River Adagio a adus la Constanța turiști americani

03 Apr 2024 475

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 620