Cultura

139 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român Ziua Dobrogei, marcată în avans, la Școala „Ciprian Porumbescu“ (galerie foto)

Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa și Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ au organizat luni, 13 noimebrie, simpozionul „14 Noiembrie 1878 - Ziua Dobrogei. 139 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Român“.

Evenimentul a fost găzduit de școala care poartă numele marelui compozitor.

„Pentru spaţiul de etnogeneză al neamului românesc şi al României de la Mare - cuprins între Dunărea de Jos şi Mare, cunoscut în Evul Mediu şi în timpurile mderne sub numele de Dobrogea -, ziua de 14 noiembrie 1878 reprezintă reintegrarea lui la Statul Român, fiind recuperat de la Imperiul Otoman, care îl dislocase din Ţara Românească a lui Mircea cel Bătrân. Este un act memorabil al istoriei naţionale, realizat într-un context internaţional favorabil, în contextul proclamării, la 9 Mai 1877, a Independenţei României şi a recunoaşterii ei un an mai târziu, de către Marile Puteri, prin Tratatul de Pace de la Berlin, de la 1/13 iulie 1878. Este al doilea act în făurirea Statului Modern Român, născut la 24 Ianuarie 1859, şi finalizat în anul 1918, prin actele plebiscitare de la Chişinău, la 27 martie, de la Cernăuţi, la 28 noiembrie, şi de la Alba Iulia, la 1 Decembrie - ore astrale ale României moderne“, a spus preşedintele Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, prof. univ. dr. Stoica Lascu.




În program au fost incluse cuvântări, prezentare de comunicări științifice, susținute de invitați, referate, dar și momente artistice, oferite de elevi.

Redăm mai jos programul complet al manifestării:

prof. Cătălin Agafiţei, director - Cuvânt de deschidere 
prof. Carmen-Elena Ţilivea - „Dobrogea - străvechi pământ românesc“
prof. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România - „Reintegrarea Dobrogei la Statul Român, la 14 noiembrie 1878 - ora astrală a spaţiului dintre Dunăre şi Mare
prof. Constantin Vitanos, fost vice-preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România -  „Personalităţi ale culturii şi învăţământului Dobrogei modern“
dr. Delia Roxana Cornea, muzeograf, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa - „Multiculturalitate și diversitate etnică pe pământ dobrogean, reflectate în imagini de epocă“
prof. Daniela Agafiţei - „Scriitori români despre Dobrogea“
● Eleva Rebecca Zmeu (clasa a VII-a A) - „14 noiembrie 1878 - bornă în istoria naţională“
● Elevi: Ebru Sefa, Ege Cadâr - „Tătarii dobrogeni - obiceiuri și tradiţii“
Eleva Kaira Koseoglu - „Turcii dobrogeni - obiceiuri şi tradiţii“ 
Elevi: Mihaela Cuța, Simona Matei, Andreea Matei - „Aromânii/românii din Balcani în Dobrogea - obiceiuri şi tradiţii“
Elevi: Mădălina Suditu, Robert Cristian, Bogdan Marin - „Noiembrie 1878 – primirea sărbătorească a            autorităţilor civile şi militare în Dobrogea (1878)“ (Joc de rol)
Elevi: Cosmina Gheorghe, Karina Anagnoste, Mihaela Cuța, Idal Sali, Serdar Ali, Aris Meme - „Dobrogea - mozaic etnic şi pluriconfesional“ (moment artistic)
● Eleva Ingrid Muller - „Germanii dobrogeni - obiceiuri şi tradiţii“
● Elevi: Andreea Pătrașcu, Cristian Mosor, Ioana Feodotov, Ioana Ghiocel, Mara Țibuliac, Virginia Cocoș - Moment artistic - geamparale-dans   
Elevă Maysa Uleșanu - „Dobrogea în imagini - Prezentare PP“
Elevă Diana Mirea, prezentator



Citește și:

Final de proiect. Expoziție și premii pentru elevii preocupați de istoria Dobrogei

„Album Dobrogean“, la Liceul Teoretic „George Călinescu“. Elevii au redescoperit eroii dobrogeni (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.2) - Wilhelm Hamm (Germania) - galerie foto

16 Feb 2018 331

#citeșteDobrogea Școli românești pe teritoriul bulgar (III). Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Feb 2018 338

#citeşteDobrogea 177 de ani de la naşterea lui Mihail Suţu, corifeul ştiinţei numismatice

15 Feb 2018 372

#citeșteDobrogea Școli românești pe teritoriul bulgar (II). Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

15 Feb 2018 317

Oamenii cetății, despre Biblioteca Virtuală - Dobrogea de ieri și de azi. Recurs la memorie - „Analele Dobrogei“

15 Feb 2018 1430

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.1) - Wilhelm Hamm - galerie foto

14 Feb 2018 372

#citeșteDobrogea Bisericile din Dobrogea otomană. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

14 Feb 2018 1892

Callatis şi callatienii în izvoarele istorice scrise (III) - galerie foto

14 Feb 2018 1039

Constantin Pariano, „moșierul de la Hasancea“ (I)

13 Feb 2018 930

Elveţianul Pittard, Constanţa şi drumurile primejdioase ale Dobrogei O poveste despre tâlhari la drumul mare (galerie foto)

13 Feb 2018 1676

Călători străini prin Dobrogea (CLXXVI) - David Schickler (Franţa)

12 Feb 2018 524

#citeşteDobrogea „I-a venit de hac!“ De unde vine expresia. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

12 Feb 2018 4364

Legenda vinului Negru, „Lacul sfânt“, Tezaurul princiar şi Satul Nisipului Galben (Sarichioi - Agighiol - Sarinasuf)

12 Feb 2018 1407

Cu drag despre Dobrogea. O nouă întâlnire în casa ZIUA de Constanţa despre digitalizarea... trecutului şi încrederea în viitor (galerie foto)

12 Feb 2018 1934

#citeșteDobrogea 107 ani de la nașterea scriitorului dobrogean Pericle Martinescu

11 Feb 2018 513

Călători străini prin Dobrogea (CLXXV) - Anonim (Franţa)

10 Feb 2018 910

#citeşteDobrogea 101 ani de la naşterea patriarhului baletului constănţean, Oleg Danovski

09 Feb 2018 701

#citeșteDobrogea „Să se dea ordin tuturor primarilor ca, în zilele de duminică și sărbători, să fie închise toate crâșmele.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală

09 Feb 2018 1406

#citeşteDobrogea Şcoli româneşti pe teritoriul bulgar (I). Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

09 Feb 2018 3151

#citeşteDobrogea George Enescu, în concert la Constanţa, acum 102 ani

08 Feb 2018 1312

#citeșteDobrogea Amintiri despre ospitalierii slujitori ai Domnului de la Saon, Celic și Slava. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

08 Feb 2018 2367

#citeşteDobrogea Corpul didactic, din modestul salariu, a oferit o bursă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Feb 2018 1267

Călători străini prin Dobrogea (CLXXIV) - Guillaume Lejean (Franța)

07 Feb 2018 549

#citeşteDobrogea 129 de ani de la naşterea lui Krikor H. Zambaccian, un mecena dobrogean

07 Feb 2018 576

#citeșteDobrogea Un oraș comercial nu putea exista fără o școală comercială. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

07 Feb 2018 1523

Callatis şi callatienii în izvoarele istorice scrise (II)

07 Feb 2018 848

#citeşteDobrogea Greutăţile începutului de învăţământ marinăresc. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

06 Feb 2018 339

#citeşteDobrogea 122 de ani de la naşterea lui Vasile Canarache, ctitor a numeroase edificii dobrogene

06 Feb 2018 502

Stela Palmată - Demonul cu ochii răi

06 Feb 2018 1108

#citeşteDobrogea Comorile... verzi din pădurile Dobrogei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

05 Feb 2018 712

Drumul Scorpiei, Ostrovul Tătaru, Jugul Dracului şi alte toponime din Delta Dunării

05 Feb 2018 1721

#citeşteDobrogea Chiar regele Carol I s-a opus desfiinţării Gimnaziului „Mircea cel Bătrân“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

05 Feb 2018 668

#citeşteDobrogea Însemnătatea şcolilor profesionale în viaţa economică a Dobrogei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 Feb 2018 701

#citeşte Dobrogea 124 de ani de la naşterea marelui pictor dobrogean Lucian Grigorescu

02 Feb 2018 458

#citeşteDobrogea Unde sunt pădurile de altădată din Dobrogea? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

02 Feb 2018 3949

#citeşteDobrogea Iată cum erau atraşi profesori buni la ţară! Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

02 Feb 2018 2393

#citeşteDobrogea Nici la 1924 nu lua Bacalaureatul oricine. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

01 Feb 2018 4154

#scrieDobrogea Apeductele Tomisului, lungul drum al apei şi al legendelor

31 Jan 2018 5436

#citeşteDobrogea Liceul „Mircea cel Bătrân“, blazonul învăţământului constănţean. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

31 Jan 2018 5200

#citeşteDobrogea Primul gimnaziu românesc din Tulcea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

30 Jan 2018 1758

#citeșteDobrogea Despre opționalele de pe la 1900. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

29 Jan 2018 678

#citeşteDobrogea Dificultăţile bugetare sacrifică întâi interesele culturale. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Jan 2018 2615

#citeşteDobrogea „Şcoala este însuşi viitorul ţării.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

26 Jan 2018 648

#scrieDobrogea Integrarea Dobrogei. Implicaţii socio-economice

25 Jan 2018 627

#citeşteDobrogea „Averea publică se consideră de multe ori pradă publică.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

25 Jan 2018 2741

#citeşteDobrogea „Nu toţi învăţătorii dobrogeni înţeleg să-şi facă datoria de apostoli.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

24 Jan 2018 695

#citeșteDobrogea Dobrogea după 1877, văzută prin ochii contemporanilor

23 Jan 2018 611

#citeşteDobrogea Despre o altfel de „vrăjmăşie“ împotriva educaţiei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Jan 2018 420

#citeşteDobrogea 133 de ani de la naşterea lui George Vâlsan, fondator al etnografiei româneşti

22 Jan 2018 543

#citeşteDobrogea Ce lefuri aveau învăţătorii înainte de 1878. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

22 Jan 2018 7421