Sondaje de opinie

53 la sută dintre constănţenii care au răspuns sondajului susţin că nu au participat sau nu le-au plăcut evenimentele estivale organizate de Primărie şi CJC

Săptămâna trecută, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu tema „V-au plăcut spectacolele organizate de Primărie şi Consiliul Judeţean, pe bani publici, în acest sezon estival?“.
 
În urma centralizării electronice a voturilor, 46% dintre respondenţi s-au declarat plăcut impresionaţi de evenimentele culturale, 28% au susţinut că nu le-au plăcut proiectele derulate de administraţia locală şi cea judeţeană în acest sezon estival, iar 26% dintre cei care au răspuns acestui sondaj nu au participat la spectacole şi nu le pot evalua.
 
Vă reamintim că Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean s-au întrecut, în această vară, în finanţarea proiectelor culturale de interes public declarate câştigătoare şi susţinute din bani publici, potrivit Legii 350/2005. Milioanele de lei au zburat către tot felul de asociaţii şi ONG-uri responsabile cu asigurarea divertismentului şi culturalizării constănţenilor şi turiştilor care şi-au petrecut vacanţa pe litoral. „Hang Out - 1st edition“, „Art District 2017 - Festival Internaţional de Stradă, ediţia I“, „Learning Corner“, „Exilul lui Ovidius la Pontul Euxin“, „Sub semnul lui Ovidius“, „MAMAIA Fairytale 2017“ sunt doar câteva dintre evenimentele finanţate de Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa.
 
Iată şi câteva dintre comentariile celor care au participat la sondajul lansat de cotidianul nostru:
 
Gheorghe P.: „Primăria este agenţie de impresariat artistic?“
Maria Lili: „Da, e bine şi cu spectacolele, dar cred că prioritare ar fi curăţenia oraşului, locuri de joacă pentru copii, terminarea parcului din faţa Primăriei şi multe altele“.
Gabriel N.: „Curăţenia oraşului pe când?“
Ionica Ioana: „De paralizarea oraşului nu vorbeşte nimeni?“
Florin Cristian: „Şmecheria cu spectacolele pentru plebe a fost descoperită în antichitate. Dai prostimii circ şi poţi să-i exploatezi ori să-i furi, în continuare, cât vrei! De câţi bani s-au cheltuit cu «spectacolele», se putea pune temelia spitalului regional! Puteau să ceară mai mulţi bani pentru spitale şi mai puţini pentru «cultură» (mie hidoşeniile acelea nu mi s-au părut artă şi nici artificiile acelea cumplit de scumpe, dar de gustibus non est disputandum). Că doar tot ei aprobau!“
Gabriela D. : „Nu aveţi total dreptate. Ştiu ce vorbesc şi nu sunt părtinitoare, pentru ca fac parte dintre cei pe care, în trecut, Primăria i-a lăsat fără loc de muncă prin desfiinţarea instituţiilor de cultură“.
Alina Geanina: „Nu. Este un oraş infect!“
Claudiu A.: „O mizerie!“
Goni G.: „Mi-au plăcut şi concertul şi parada“.
Titi B.: „Bani aruncaţi degeaba...“
Ionica C: „De ce nu întrebaţi daca ne place cât de curat e oraşul? Arată jalnic. Primarul nu iese şi el din birou să se plimbe prin centru şi nu numai, să vadă şi el ţiganiada şi mizeria?“
Aurelia A. : „Cei care conduc Primăria nu fac decât să îşi bată joc de noi şi de banii publici, dar dacă nimeni nu comentează, ei îşi fac treaba“.
Comăniţă S.: „Nu!!! Fiasco!“
Sorin B.: „Nu, am rămas tot cu gunoiul, străzi distruse - piaţă pătată, dar şi cu banii luaţi!“
Stela C: „Bani aruncaţi, cu care s-ar construi locuri de joacă pentru copii sau chiar un teatru!“
Cetăţean: „Oraşul a înviat, felicitări organizatorilor!“
Gogo: „Se observă o schimbare de 360 de grade în Consiliul Judeţean, în bine, pentru cultură. Avem o şansă să devenim civilizaţi!“
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR. Acțiuni ale Poliției Române. Sute de permise, reținute

26 May 2018 569

Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, decorat de Klaus Iohannis

23 May 2018 517

Atenție șoferi. Pe Autostrada Soarelui există porţiuni cu ceaţă densă. În ce zone sunt probleme din cauza ceții

23 May 2018 865

Imagini de la eveniment Campania "Refuz să devin o victimă", demarată de IPJ Constanţa (galerie foto)

21 May 2018 934

S-au înmulţit contestatarii defilării de Ziua oraşului. Unde pot petrece totuşi constănţenii de ziua lor?!

21 May 2018 1146

Au început evenimentele dedicate Zilei Constanţei. Puteţi vizita Bricul Mircea şi Cazinoul!

20 May 2018 4069

Agendă plină de evenimente la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie

19 May 2018 521

Imaginea zilei. Incredibil cum arată statuia poetului Ovidiu. La Constanța sunt în toi pregătirile pentru zilele orașului (galerie foto)

18 May 2018 960

Rompetrol și The Institute, parteneriat pentru susținerea industriilor creative

18 May 2018 317

Ziua Constanţei. Programul complet al evenimentelor din acest weekend la Constanţa

18 May 2018 2307

Primăria Constanța a deschis sesiunea de selecție de proiecte pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Bugetul este generos!

18 May 2018 355

Primăria a anulat procedura de selecţie pentru evenimentele Filme în Aer Liber şi Festivalul „Mamaia Copiilor“

17 May 2018 496

Mai mult de atât nu se putea! De Ziua Constanţei, elevii, sportivii şi cadrele MAI, în marş pe bulevardul Tomis via Piaţa Ovidiu

17 May 2018 2038

Festivalul Păstoritului de la Sarighiol de Deal a ajuns la ediția XVI. Ce evenimente au fost organizate în cadrul festivalului (galerie foto)

14 May 2018 582

Infracțiuni rutiere 552 de permise de conducere, reținute și 141 de certificate de înmatriculare, retrase

13 May 2018 838

Ziua Regalităţii. Timp de opt decenii a fost Ziua Naţională a României

10 May 2018 396

Ziua Regalității serbată de Casa Regală a României. Ce evenimente au fost programate cu această ocazie

10 May 2018 514

Mai multe evenimente sportive sunt programate în acest sfârșit de săptămână la Constanța. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine

10 May 2018 576

La mulţi ani, România! La mulţi, Europa! Profesorii şi elevii constănţeni s-au întrecut în „Parada provinciilor istorice“ (galerie foto)

10 May 2018 1316

Primăria Constanţa. Licitaţie pentru organizarea de evenimente de informare în proiectul „Măsuri integrate pentru o viaţă mai bună“

08 May 2018 221

Care este starea actuală a militarilor români răniţi în Afganistan. Au fost ţinta unui autovehicul-capcană

06 May 2018 480

Zi plină pentru polițiști. Au fost solicitați ieri la mii de infracțiuni. Au fost aplicate sancțiuni de peste 2,5 milioane de lei

05 May 2018 299

Anunț important de la Primăria Constanța pentru organizațiile interesate să depună oferte pentru evenimentele verii

04 May 2018 307

Românii sunt cei mai dependenţi de televizor. Iată celelalte concluzii ale raportului ActiveWatch

03 May 2018 491

Polițiștii IPJ Constanța, solicitați la sute de evenimente în minivacanța de 1 mai. Mai multe amenzi au fost aplicate

02 May 2018 758

Atenţie şoferi! Se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrada Soarelui şi pe A4 Ovidiu – Agigea

02 May 2018 389

astrocafe.ro Atmosfera astrală MAI 2018

30 Apr 2018 879

Acțiuni ale Poliției Române în minivacanța de 1 Mai. 26.000 de sancțiuni aplicate și peste 1.600 de permise reținute

30 Apr 2018 613

Amenzi de peste 10 milioane de lei aplicate de poliţişti în doar trei zile. Sute de şoferi au rămas fără permis

30 Apr 2018 393

Situația traficului. Cum se circulă pe drumurile naționale și autostrăzi. Unde sunt probleme în trafic

29 Apr 2018 728

Interviu online cu Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa „Fiecare an este bun dacă avem spectacole cu săli pline, dacă putem încă să funcţionăm“

28 Apr 2018 1522

Procedura de selecţie, anulată de Primărie La fel ca în 2016, Ziua Constanţei nu se mai organizează anul acesta!

27 Apr 2018 1208

Atenție ce consumați în minivacanța de 1 Mai!Agenții economici, verificați de inspectorii CJPC Constanța. Sucuri, bomboane și înghețată, expirate (galerie foto+video)

26 Apr 2018 896

Mii de amenzi au fost aplicate într-o singură zi de polițiști. Sute de infracțiuni au fost constatate

25 Apr 2018 308

Atenție șoferi. Se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri din țară. Ce zone sunt vizate

25 Apr 2018 323

Mii de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști într-o singură zi. Sute de pșoferi au rămas fără permis de conducere

24 Apr 2018 469

Povestea regelui get Dapyx Luptele cu romanii, campania lui Crassus, taina peşterii Keiris şi asediul Genuclei (I)

23 Apr 2018 1260

Primăria Constanţa a anunţat calendarul evenimentelor estivale

22 Apr 2018 1166

Ziua Planetei Pământ 2018. Google omagiază printr-un Doodle Ziua Planetei Pământ 2018 (foto+video)

22 Apr 2018 2249

Șoferii vitezomani, sancționați de polițiști. Sute de conducători auto au rămas fără permis într-o singură zi

21 Apr 2018 425

Gala Oss Fighters, un super-eveniment, organizat de One Star Security Costin Mincu a câștigat la Constanța centura mondială WKF (rezultate + galerie foto)

21 Apr 2018 3582

Alţi bani, altă distracţie la Constanţa! Două milioane de lei pentru Festivalul Verii 2018 şi Festivalul Internaţional de Teatru Independent!

17 Apr 2018 1099

Supergală la Constanţa. One Star Security, organizator Marius Gheorghe - „Oss Fighters promovează tinerele talente, alături de luptători de calibru“ (galerie foto)

17 Apr 2018 1911

"Cu drag, Van Gogh" rulează în cinematografe şi la Constanţa!

15 Apr 2018 838

Infotrafic Circulaţie rutieră îngreunată pe A2, între kilometrii 144 şi 160, şi pe Autostrada A4 din cauza ceții

15 Apr 2018 862

Anunț important de la Primăria Constanța! Care este termenul de depunere a proiectelor pentru „Festivalul Mamaia Copiilor” şi „Filme în aer liber”

13 Apr 2018 368

Avertismentul poliției. A fost jale în noaptea de Înviere. Dar poate fi, și mâine, și poimâine

08 Apr 2018 1878

Infotrafic. Cum se circulă pe drumurile naționale și autostrăzi. Ce restricții sunt în Dobrogea

08 Apr 2018 1165

Opt mii de sancţiuni contravenţionale, aplicate, ieri, de poliţiştii români. Iată valoarea amenzilor

06 Apr 2018 454

Sute de poliţiştii constănţeni, pregătiţi să acţioneze în perioada Sărbătorilor Pascale

05 Apr 2018 326