60 de ani de teatru de păpuşi la Constanţa Claudiu Cristescu, întemeietor al Teatrului de Păpuși şi generator de inovaţie în arta păpușăriei



În teatrul de păpuşi putem vorbi despre o nobleţe a modestiei, pentru că aici vedetele sunt ele, Păpuşile. Cu talent, cu iubire pentru copii, actorii mânuitori ai Teatrului de Păpuşi Constanţa au animat zeci de personaje, dăruind publicului lor de acasă şi de peste graniţele ţării frumuseţe, înţelepciune, bucurie.
 
Istoria teatrului de păpuși din România îl consemnează pe Claudiu Cristescu ca fondator al Teatrului de Păpuși al Casei Armatei din București și unic regizor artistic pe toată durata existenței acestuia (1953-1955).
 
A sosit într-o bună zi la Teatrul de Stat din Constanța (singura instituție de spectacole din Constanța, la vremea aceea), s-a proțăpit în fața directorului și i-a spus, autoritar: „Eu vreau să fac aici un teatru de păpuși! Care va deveni celebru, vă asigur!” „Dacă crezi că poți să-l faci, fă-l!”, a răspuns directorul, și cu asta audiența s-a sfârșit.
 
A început, gospodărește, prin a face o trupă. Nu oricum, ci prin inițierea unor cursuri la care au avut acces doar cei ce au trecut un test draconic de limba și literatură română, istorie, aptitudini artistice, psihologie, îndemânare ș.a. Aceasta se întâmplă prin ianuarie-februarie 1956. Pe la jumătatea anului, cursanții au dat  un foarte sever examen de arta actorului - păpușar, vorbire scenică, mânuire etc., după care cei care l-au promovat au alcătuit ceea ce s-a numit aproape o jumătate de secol Teatrul de Păpuși Constanța.
 
Sală cu scenă specială pentru păpuși neexistând, Claudiu Cristescu a obținut aprobarea de a transforma (provizoriu) marele foaier de la balcon în sală, treabă la care s-a și înhămat  împreună cu întreaga echipa. Luni în șir, cei ce aveau să devină minunații păpușari, supertalentații păpușari constănțeni cunoscuți în întreaga lume, au muncit efectiv la întemeierea teatrului constănțean de păpuși: au zidit, au tencuit până seara târziu. Apoi intrau în repetiții care durau până târziu în noapte. Într-un ritm de muncă, un entuziasm, o dăruire și o iubire pentru profesie exemplare. Toamna târziu, au intrat în sală (au repetat zi și noapte), astfel că la 14 decembrie 1956 a avut loc inaugurarea teatrului care avea să devină  faimos nu numai în țară, ci și în întreaga Europă.
 
A colaborat fericit cu scenografa Lucia Trotonghi Cristescu, un om de mare cultură, care își integra ușor creația viziunii lui, cu convingerea că așa este spre folosul spectacolului. Claudiu Cristescu era un ghem de energie, forță și talent, care s-a derulat vertiginos pe parcursul unei perioade relativ scurte, în care însă a întemeiat la Constanța Teatrul de Păpuși, a făcut școală de păpușărie, a creat 30 de spectacole, unul mai frumos ca altul. Un mare, foarte mare și frisonant talent, născocind mereu și neobosit lucruri noi în arta păpușăriei, pe care o conecta la modernitate.
 
A creat o relație  specială cu spectatorul  copil și adult, impunând atenției și interesului tuturor o mostră esențială a teatrului cu majuscule, un stil, o modă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de păpuși din Constanța susținea, ca secție a Teatrului Dramatic, primul spectacol în urmă cu 66 de ani

14 Dec 2022 1363

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru regizorul Claudiu Cristescu (galerie foto)

06 Jul 2018 3267

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuşi Constanţa

14 Dec 2017 2511

UPDATE Alegeri la PMP Constanţa. Iata cine candidează

19 Nov 2017 3336

Azi e sărbătoare la Teatrul „Căluţul de mare”!

14 Dec 2016 2735