Cultura

"7 povesti" de Craciun, in dar de la Rotaract

1197659895.jpg

Fondurile obtinute din vanzarea biletelor vor fi folosite sub forma unor burse care se vor acordate unor copii talentati din Constanta

Cluburile Rotaract Constanta si Rotaract Pontus Euxinus prezinta cu ocazia Craciunului spectacolul de teatru "7 Povesti", care se va desfasura maine, de la ora 19.00, la Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski. Piesa de teatru, ai carei actori sunt chiar membrii celor doua cluburi, va fi urmata de un concert de colinde. Lunga serie de proiecte initiate de cele doua cluburi constantene se incheie la sfarsit de an, cu acest spectacol caritabil. Fondurile obtinute din vanzarea biletelor vor fi folosite sub forma unor burse Rotaract, care se vor acordate unor copii talentati din Constanta alesi de catre o comisie comuna. "Este un proiect de suflet, pe care il pregatim de mai bine de o luna, credem in reusita lui si de aceea daca doriti sa fiti alaturi de noi va asteptam la spectacol" a declarat Adrian Oprea, presedintele Rotaract Constanta, in perioada 2007-2008. Cotidianul ZIUA de Constanta se numara printre partenerii media care sustin manifestarea initiata de catre cele doua cluburi. Biletele pentru spectacolul "7 Povesti" se gasesc la agentiile Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski si la membrii celor doua cluburi. Rotaract Constanta si Rotaract Pontus Euxinus apartin de Rotary Club Constanta si Rotary Club Pontus Euxinus. In prezent, cluburile Rotaract din Constanta sunt implicate intr-o varietate de proiecte si activitati adresate comunitatii din care fac parte, dar si in vederea dezvoltarii membrilor cluburilor. Cele doua cluburi Rotaract din Constanta au cate 15 membrii, cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, de profesie economisti, ingineri, profesori, doctori, consilieri juridici, precum si tineri studenti.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul liberal Bogdan Huțucă a depus un proiect de lege privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri a cabinetelor medicale

23 May 2018 612

Fostul președinte Ion Iliescu, citat la Parchetul General în Dosarul Revoluției

22 May 2018 447

Dosarul lui Nicolae Stanciu, judecător, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, amânat pentru 31 mai

22 May 2018 395

DNA, prima reacţie oficială Val de nemulţumiri după condamnarea din dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio

22 May 2018 1092

Un nou dosar! DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean

17 May 2018 1198

Doamnele s-au evaporat din cabinetul preşedintelui. Cum şi-a schimbat Horia Ţuţuianu consilierii personali în numai doi ani!

17 May 2018 2312

Președintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, eliberat din funcție. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

16 May 2018 323

Constănţeanul Alexandru Micu este preşedintele interimar al Federației Române de Yachting

14 May 2018 702

Femeia graţiată în 2014 de Traian Băsescu, în arest la domiciliu. Ce au decis judecătorii din Constanţa

11 May 2018 403

Un tânăr a căzut într-o groapă adâncă. A fost surprins când a aflat cine este salvatorul său

08 May 2018 950

Gabriel Daraban şi-a definitivat strategia de reorganizare a organizaţiei municipale ALDE Constanţa

07 May 2018 1092

Consilierii locali municipali constănţeni şi-au desemnat preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni. Vine de la PSD!

01 May 2018 902

Scandal. O organizaţie PMP din judeţ vrea să meargă în audienţă la Traian Băsescu. Palaz le transmite - „Nu ne-am cumpărat partid la Eforie!“

30 Apr 2018 2632

Claudia Ionela Bojin, şefa Secţiei Civile din Judecătoria Constanţa, eliberată din funcţie

30 Apr 2018 1110

USR susţine solicitarea preşedintelui Iohannis şi aşteaptă demisia premierului

28 Apr 2018 362

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră Gheorghe Constantin, preşedinte, deţine trei apartamente şi o casă în Constanţa (documente)

25 Apr 2018 813

„O ediţie incendiară şi plină de surprize“ Cel mai puternic om din România va fi desemnat la Strongman Mamaia

20 Apr 2018 1982

Ce spune Gabriel Daraban despre noua funcție deținută în cadrul ALDE Constanța și despre o eventuală candidatură la Primăria Constanța

18 Apr 2018 733

Prima zi în politică pentru Gabriel Daraban. Este noul președinte al organizației municipale ALDE Constanța (document)

18 Apr 2018 1916

UPDATE. „Deşi nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit!" Răzvan Burleanu rămâne preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. A câştigat alegerile!

18 Apr 2018 1949

Barbara Bush, fostă primă doamnă a Americii, s-a stins din viaţă

18 Apr 2018 888

Astăzi se desfăşoară alegerile pentru şefia FRF. Ce aşteaptă Gică Hagi de la noul preşedinte

18 Apr 2018 564

Interviu online cu Adriana Arghirescu, consilier local PNL în CLM Constanţa „Atitudinea primarului Făgădău este una de superioritate faţă de consilieri. Nu are deschiderea necesară să putem comunica!“

14 Apr 2018 1898

SIF Transilvania are un nou președinte al Comitetului de Risc

13 Apr 2018 464

Nicușor Constantinescu la judecată cu Consiliul Județean Constanța. Ce au dispus magistrații de la Tribunalul Constanța

13 Apr 2018 1030

Autoritatea Competentă de Reglementarea Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, cu sediul în Constanța, are un nou președinte. Care a mai fost

05 Apr 2018 1160

Programul şi componenţa comisiilor de specialitate din cadrul CJC. Când îi găsiţi la „lucru“ pe aleşii judeţeni?

02 Apr 2018 620

Este oficial! Ionuț Mișa, noul șef al ANAF

28 Mar 2018 1024

Marioara Cojoc mai vrea un mandat de președinte al organizației municipale de femei la PSD Constanța

23 Mar 2018 798

Femeia graţiată de Traian Băsescu, în arest la domiciliu. Decizia judecătorilor din Constanţa, definitivă

21 Mar 2018 533

Caravana Iepurașului de Paște pornește drum. Dorinela Irimia, președinte ADER Constanța „Dorim să oferim un zâmbet la fiecare lacrimă“

20 Mar 2018 1393

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, reținut de poliție

20 Mar 2018 716

Prefectul Constanţei a ajuns pe podul de la IPMC! Iată ce a declarat (video)

18 Mar 2018 3216

A fost schimbat preşedintele Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră. În locul lui a fost numit vicepreşedintele

15 Mar 2018 1052

Iată unde își petrece weekend-ul președintele României

11 Mar 2018 425

Tensiuni în PSD în timpul congresului extraordinar. Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu au părăsit sala

10 Mar 2018 612

Congresul extraordinar al PSD a început la Sala Palatului din București. Mii de delegați participă la eveniment

10 Mar 2018 424

Astăzi, şedinţă CExN PSD. În discuţie, candidaturile pentru Congres. Lista candidaţilor

09 Mar 2018 609

Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţiile de conducere în PSD a expirat. Cine sunt cei care şi-au depus candidaturile

08 Mar 2018 684

Primul meci de oină jucat în India! Ce spune constănţeanul Nicolae Dobre, preşedintele FRO, despre această acţiune

05 Mar 2018 689

Hotărâre definitivă Nicuşor Constantinescu, obligat să achite Consiliului Judeţean peste 400.000 de lei

05 Mar 2018 1461

„AEC nu este o asociație împotriva profesorilor“

02 Mar 2018 1560

Cine face parte din componența CSM. Unul dintre magistrați, fost judecător la Constanța

01 Mar 2018 971

Reacția lui Traian Băsescu după ce a aflat că va deveni bunic pentru a patra oară

19 Feb 2018 702

Iată echipa interimară de conducere a organizaţiei municipale! Mesaj de forţă în PMP Constanţa - cine mişcă în front rămâne fără sprijin politic!

19 Feb 2018 851

Un fost preşedinte, trimis în judecată de către DNA Constanţa, merge la închisoare

17 Feb 2018 986

Decebal Făgădău salută decizia convocării Congresului PSD şi susţine că e nevoie ca statutul partidului să fie reactualizat

16 Feb 2018 792

Făgădău recunoaşte „Nu ştiu cine e preşedinte la organizaţia municipală a ALDE. Coaliţia PSD-ALDE, inexistentă la nivel de municipiu!“

16 Feb 2018 1445

Liviu Dragnea, Congres Extraordinar PSD în luna martie

14 Feb 2018 695

Este ședință de Consiliu Județean la Constanța. Zeci de proiecte pe ordinea de zi. Două au fost retrase. Lista completă a proiectelor

14 Feb 2018 883