8 mai 1908 Se năștea „Leonardul muzicii ușoare românești", hârșoveanul Cristian Vasile

  • Când copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța.
  • Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova.
În urmă cu aproape un secol, la Brăila, se năștea Cristian Vasile (8 mai 1908), cântărețul român de muzică ușoară cu voce de tenor, rămas în conștiința colectivă drept interpretatul celebrei piese „Zaraza”, inspirată de o legendă.

Prostituată de lux a Micului Paris, deosebit de frumoasă, Zaraza se spune că a pierit tânără, ucisă de un om plătit de un admirator gelos, iar lăutarul (să fi fost chiar Cristian Vasile?), care era îndrăgostit nebunește de ea, i-ar fi înghițit cenușa.

Hârșova, leagănul primilor ani de viață ai lui Cristian Vasile

A fost numit Cristian după numele bunicului, Hristache, tatăl mamei sale. Acesta le-a adus părinților o mare bucurie, mai ales că Gheorghe (tatăl) își dorea foarte mult un băiat, să aibă cine să-i ducă numele mai departe. Când copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare greutate își revedea familia.

Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova. Pe când Cristian avea un an și șase luni, a venit pe lume al doilea copil al familiei Vasile. Tot un băiat. A fost numit Virgiliu, după mama sa, Virginia.

Împreună cu părinții, cei doi copii mergeau din când în când la restaurantul din parc, unde cânta o orchestră. „Când îl luau cu ei pe Cristian - spune dr. Nicu Teodorescu, muzicolog, autorul volumului «Ultimul trubadur» -, acesta stătea numai în preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenție, urmărea mișcările dirijorului și se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente.

Acasă punea pe o măsuță din curte o măturică, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor și, alături, făcălețul de mămăligă, apoi se așeza pe scăunelul lui și începea concertul. Era un fel de om-orchestră". Cei care îl vedeau se minunau de talentul copilului și-i spuneau mamei sale că micuțul va ajunge probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cântăreț, cum avea miere în glas, așa frumos îngâna tot felul de cântece pe care le auzise în parc.

Anii au trecut, iar Cristian a pășit în clasa I. A început școala la Viziru, județul Brăila, unde tatăl său fusese avansat pe linie judecătorească. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat pe Gheorghe Vasile să-și înscrie copilul în anul următor la o școală din Brăila.

În prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un spectacol al unei companii de operetă care l-a impresionat. Printre actori s-a numărat și faimosul Nae Leonard, pe care Cristian l-a urmărit cu mare atenție. L-a marcat vocea acestuia și eleganța costumației lui. Poate că nu degeaba peste ani a fost supranumit „Leonardul muzicii ușoare românești".

Implacabilul final


Căutând un loc cu o climă propice, Rada și Cristian s-au mutat o vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe lângă boala de plămâni, Cristian a suferit și o paralizie a corzilor vocale și o boală de inimă. La Sibiu, Cristian și-a trăit ultimele clipe. A murit la jumătatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie și câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia.

Citește și: Rivalitatea dintre Zavaidoc și hârșoveanul Cristian Vasile

Sursa foto: wikipedia.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 524

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 672

PUZ-ul, depus la APM Constanța Doi afacereriști vor să construiască în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța

18 Mar 2024 675

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 595

Tribunalul Constanța i-ar elibera din arest pe Stelian Tocia și pe Apostol Cristian Ionuț, din dosarul DNA Constanța

23 Feb 2024 1036

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1341

Atleții de la CSM Constanța au cucerit 12 medalii la Campionatele Naționale indoor pentru seniori și U23 de la București (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 782

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1378

Contract de milioane... de euro! Ministerul Apărării cumpără de la Best Achiziții, Stimpex și Rotman Industries rații individuale de luptă pentru personalul Forţelor Navale! (DOCUMENT)

01 Feb 2024 1437

DNA cere menținerea în arest a celor patru persoane dosarul acțiunii din Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1178

Serviciul de Telecomunicații Speciale, anunț important legat de construcția noului sediu de la Constanța! (DOCUMENT)

11 Jan 2024 1160

Decizie definitivă într-un dosar al DNA Constanța! Stelian Tocia, Cristian Ionuț Apostol, Rolland Pomjan și Yuriy Yovdiy, menținuți în arest

11 Jan 2024 1151

DNA în Portul Constanța! Patru persoane, arestate! Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 1496

Licitație de 2,7 milioane de euro Primăria Ion Corvin din județul Constanța atribuie un contract privind execuția lucrărilor de modernizare a unui drum comunal

27 Dec 2023 823

Radiografia firmelor trimise în judecată de DNA în dosarul „Murfatlar“! Legături la Constanța și un presupus prejudiciu de 47 milioane de euro

22 Dec 2023 2031