A Whole New World din nou la Constanţa Concert inedit de mărţişor pe scena TNOB. Ionut Pascu a interpretat o piesă compusă chiar de el (galerie foto+video)

Luna martie a debutat cu un concert pop-rock pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski“ din Constanţa. Cei care au ratat concertul „A Whole New World“ de Anul Nou, aseară au avut ocazia să asculte live un repertoriu ales din clasicii muzicii pop-rock şi ai muzicii de film. Spectacolul unic şi impresionant a început la ora 19.00.

„A Whole New World“ a prins viaţă sub bagheta dirijorului Ionuţ Pascu. S-a cântat Queen, Deep Purple, The Beatles, ABBA, Michael Jackson, Lionel Richie, Donna Summers, Ennio Morricone, Andrew Lloyd Webber, Leonard Bernstein şi George Gershwin, Jeanine Tessori şi faimoasa „Luna”.

Soliştii care au urcat pe scenă sunt sopranele Laura Eftimie, Aida Pascu şi Smaranda Drăghici, respectiv tenorii Răzvan Săraru şi Doru Iftene.

Soliştii au cucerit publicul prin vocile lor, prin atitudine şi vestimentaţie, iar efectele speciale au făcut ca spectacolul susţinut de ei să fie asemenea unei poveşti.

„Mărțișorul să fie o bună vestire pentru o lume mai bună, o viață mai bună, pentru o viață artistică mai efervescentă în Constanța”, a declarat dirijorul Ionuţ Pascu.

Show-ul complex, modern şi spectaculos pe care TNOB „Oleg Danovski“ l-a anunțat i-a determinat pe constănţeni să vină, cu mic, cu mare pentru a petrece aproximativ două ore în compania artiștilor lirici, ascultând muzică de calitate. La concert au asistat tineri, persoane trecute de prima tinereţe, dar şi copii.

Surpriza serii a fost o piesă a dirijorului Ionuț Pascu, compusă, orchestrată și cântată chiar de el.

„Fiind la reluarea acestui concert am consultat condica de reclamații de la precedentul și se spunea acolo că nu se poate «să nu cânți și dumneata ceva». Eu! Și atunci am avut de ales să dezamăgesc publicul, ceea ce nu am să fac niciodată, sau să fac un compromis. Și am ales să fac un compromis. Și ca să mă fac de râs ca lumea  nu numai că voi cânta eu, dar voi cânta o piesă de a mea, orchestrată de mine, cu versuri compuse de mine. Dacă e să iasă prost, să știți că e totul de mine“, a precizat, în stilul său plin de umor, Ionuț Pascu.

Publicul a aplaudat îndelung. Constănţenii au călătorit într-o lume cu totul nouă, de-a lungul unui spectacol emblematic. „O lume cu totul nouă“ - titlul concertului în traducere - s-a dovedit a fi un show în care fiecare piesă a fost o poveste.

Soliștii au primit flori, aplauze, felicitări, iar în schimb au dăruit zâmbete, lacrimi de bucurie și au făcut publicul să-şi dorească să revină la un nou spectacol cât mai curand.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.