Agenda de spectacole a Teatrului „Căluțul de mare”

În această duminică (19 ianuarie), Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” deschide stagiunea 2020 cu spectacolul „Califul barză”reprezentație ce va fi reluată marți, 21 ianuarie, de la ora 10.
 
Miercuri, 22 ianuarie, și joi, 23 ianuarie, de la ora 10, va fi prezentat spectacolul „Prinț și cerșetor” realizat în regia lui Cristian Mitescu, scenografia: Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica: Dan Bălan, coregrafia: Mihaela Lintzmaier. Distribuţie: Cristian Munteanu, Vlad Munteanu, Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Graţian Prisacariu, Ion Ciolan, Andrei Stroescu, Tiberiu Roşu.
 
„Visul unui cerşetor este împlinit, asta ar fi pe scurt povestea. În spectacolul nostru ne jucăm cu acest personaj și întoarcem un regat cu susul în jos. Un copil de cerșetor ajunge să fie rege dintr-o joacă. Jocurile, atunci când nu sunt controlate, pot fi periculoase. Poți ajunge rege indiferent de condiția socială, iar cerșetorului nostru i-au fost de folos lucrurile învățate, nu hainele pe care le purta sau familia în care s-a născut”, detaliază regizorul.
 
Spectacolul „Albă-ca-zăpada”, programat duminică, 26 ianuarie, de la ora 10, este o adaptare modernă, ușor parodică, după povestea cu același nume de Frații Grimm.Cu toate acestea, piesa nu se abate de la subiectul original, reușind să păstreze farmecul, inocența și misterul mult îndrăgit de copii. „Albă-ca-zăpada" - o combinație magică între oameni și păpuși, într-un decor feeric și inspirat, realizat de Daniela Drăgulescu, pe muzica antrenantă și adecvată compusă de Liviu Prossi și în stilul regizoral, deja cunoscut, filmic și cu mult umor al regizorului Bogdan Drăgulescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul Căluțul de Mare Constanța aduce omagiu lui Nichita Stănescu într-un moment artistic special

22 Mar 2024 532

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 702

Programul Teatrului „Căluțul de mare” Constanța în perioada 26.03 - 31.03.2024. Lista spectacolelor

22 Mar 2024 486

„Privighetoarea”, în regia lui Vitalie Drucec, la sala Teatrului Căluțul de Mare Constanța

16 Mar 2024 452

Programul Teatrului „Căluţul de mare” Constanța în perioada 18.03– 24.03.2024. Lista spectacolelor

15 Mar 2024 535

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 539

Premiera spectacolului „Privighetoarea” la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

09 Mar 2024 508

În Constanța Ce program propune Teatrul „Căluţul de mare” în săptămâna următoare

08 Mar 2024 462

Știri Constanța Teatrul Căluțul de Mare programează un nou spectacol al piesei „Motanul Încălțat”

04 Mar 2024 490

Programul spectacolelor Teatrului „Căluțul de Mare” Constanța în prima săptămână de primăvară

01 Mar 2024 605

Spectacolul „Cei trei purceluşi“ va fi pus în scenă la Teatrul „Căluţul De Mare” din Constanța

23 Feb 2024 713

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 769

Ședință CJ Constanța Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” așteaptă aprobarea bugetului pentru 2024 (DOCUMENT)

05 Feb 2024 591

Premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” are loc săptămâna viitoare la Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța. Ce spectacol este programat în weekend

21 Jan 2024 645

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 719