Al patrulea volum semnat de diplomatul-scriitor Dorin Popescu „Captivi la pontul hibrid” - singura carte geopolitică despre Marea Neagră apărută în România


În urmă cu aproximativ o lună, dr. Dorin Popescu făcea publică bucuria sa de a fi reușit să predea tiparului Editurii Ideea Europeană din București cel de-al patrulea volum, intitulat „Captivi la Pontul hibrid” – volum de studii și eseuri geopolitice dedicate regiunii extinse a Mării Negre.

„«Captivi la Pontul hibrid» reprezintă, cred, singura carte geopolitică despre Marea Neagră care apare în România, în limba română, în ultimii 10 ani. Este un volum de autor care va fi publicat sub egida Asociației «Casa Mării Negre / Black Sea House» din Constanța, înființată de mine în urmă cu exact trei ani, în iulie 2017. Asociația «Casa Mării Negre / Black Sea House» este singurul think-tank geopolitic din România dedicat regiunii extinse a Mării Negre din afara capitalei și singurul think-tank geopolitic din Dobrogea (din sud-estul României)”, afirma autorul.
Volumul este prefațat de Valentin Naumescu, din Cluj-Napoca, președintele Inițiativei pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, conferenţiar doctor abilitat la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, excelent analist și expert în domeniul relațiilor internaționale.
Iată un fragment din prefață:

„Dorin Popescu este un exuberant al geopoliticii. Un autor flamboiant, creativ și dornic să surprindă cu formule noi. Scrie luxuriant, vivace, colorat, însuflețit, revărsând asupra cititorului o abundență de figuri de stil și ornamente care dau un farmec inconfundabil articolelor sale. În spatele acestei feerii a cuvintelor, ideile sunt însă clare, puternice și lucide. Stilul baroc al scriiturii lui Dorin Popescu, rar întâlnit în analiza politicii internaționale, năvălește peste noi, mustind de pasiune înflăcărată pentru mesajul pe care vrea să ni-l transmită, chiar și atunci când acest mesaj vorbește despre realități politice sau observații cu rol premonitoriu, care au darul să ne îngrozească. Energia lui entuziastă, metaforele în cascadă și vârtejul de imagini ne prind într-un iureș al lecturii pe care trebuie neapărat să o terminăm înainte de a respira... Autorul acestui volum este, în opinia mea, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului est-european din analiza geopolitică românească. Personal, citesc cu răsuflarea tăiată, imediat ce devin publice, toate analizele sale despre Ucraina și Rusia, despre Republica Moldova, și bineînțeles despre regiunea Mării Negre. Dorin Popescu înțelege mult și repede, este prompt și cu putere de expresie semnificativă. Ajutat de imaginația sa debordantă și de figurile de stil despre care am vorbit, ne explică în câteva ore de la producerea unui eveniment politic, cât se poate de plastic dar extrem de sugestiv, ce s-a întâmplat acolo și despre ce este vorba, în esență... Salut apariția acestui nou volum al lui Dorin Popescu, în dubla lui valență – aceea de lectură agreabilă, pentru că autorul scrie realmente frumos și este o plăcere să îl citești, precum și aceea de instrument analitic util pentru regiunea complicată din care facem parte, având în vedere că textele propuse sunt cu adevărat ceea ce ne trebuie pentru a înțelege cu acuitate ce se întâmplă în jurul nostru, în spațiul Pontului Euxin „hibridizat”, așa cum îl vede și îl descrie autorul.
Geopolitica exuberantă a lui Dorin Popescu vă va cuceri”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 mai 2023

31 May 2023 1776

Eveniment plin de emoție la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, marcat prin două activități (GALERIE FOTO)

28 Apr 2023 1002

UPDATE. Sărbătoriți, de Sfântul Gheorghe, la Farul Constanța. Hagi - „Cadoul meu a fost când m-am născut. Trăiesc prin fotbal“

23 Apr 2023 3126

Este oficial! Consilierul Dorin Popescu a renunțat să-l mai consilieze pe primarul Vergil Chițac și pleacă în MAE

09 Apr 2023 1920

Biblioteca Academiei Române Eveniment cultural de neratat! Expoziția „Oltenia de acum un secol în fotografiile Al. Tzigara-Samurcaș“

14 Feb 2023 1090

LIVE VIDEO+TEXT Noul consul onorific al Franței la Constanța, Romeo Stavăr Vergea, preia oficial funcția (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2022 3036

Consilierul primarului Chițac, diplomatul Dorin Popescu se pregătește să părăsească Primăria Constanța

15 Sep 2022 2820

Ce cadou i-a făcut Maiei Sandu, consilierul pe politică externă al primarului Chițac?

01 Aug 2022 1562

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 martie 2022

21 Mar 2022 1601

ZIUA LIVE. Dorin Popescu - „Federația Rusă iubește impredictibilitatea. Moscova nu își permite o acțiune de amploare în Ucraina, ignorând elementul de surpriză strategică”

16 Feb 2022 2079

ZIUA LIVE Dorin Popescu, fost diplomat în Serviciul Exterior al MAE. „Rusia nu atacă atunci când spun ziarele”

15 Feb 2022 2980

ZIUA LIVE. De ce diplomația Occidentului cu Rusia tot continuă să dea greș?

14 Feb 2022 2122

LIVE TEXT Masa rotundă, la MINAC - "La ce bun cultura în vremuri de restriște?"

15 Jan 2022 3147

Masă rotundă despre Marea Neagră. Puncte fierbinți, vulnerabilități, soluții. Cine sunt organizatorii (DOCUMENT)

07 Dec 2021 1627

Expoziție de numismatică la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

27 Aug 2021 3626