Alexandru Birou, un militar de cariera, autor de fabule

cap_6.jpg„Mitică se întoarce - fără pălărie...!!!" este o carte lansată zilele trecute, tipărită la editura constănţeană „Nelinişti metafizice".

Este „plină de pilde, sfaturi, îndemnuri şi poveţe, toate prinse şi cuprinse în fabule, poezii, snoave rimate care relevă adăncimea minţii omului", după cum scrie în prefaţă Ananie Gagniuc, epigramist, scriitor şi dramaturg, însă de profesie ofiţer, preşedintele onorific al „Prăvăliei cu umor". Tot în prefaţă, Ananie Gagniuc spune că între Alexandru Birou şi creaţia de faţă există un liant atăt de bine închegat, încăt, „văzănd cartea, citeşti omul, şi invers".

„Mitică se întoarce - fără pălărie...!!!" este structurată în două părţi: „Întoarcerea lui Mitică" şi „Dudul lui Zaheu".

Alexandru Birou s-a născut pe 22 decembrie 1947, în comuna Pietrosele, judeţul Buzău. În 1965 absolvă Liceul Militar „Dimitrie Cantemir", iar în 1969, Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Artilerie „Nicolae Bălcescu", din Sibiu. A ocupat diferite funcţii de comandă, în garnizoana Medgidia, pănă în 1978, cănd începe cursurile Academiei Militare Generale, Secţia Artilerie, iar apoi în Basarabi, Buzău, Topraisar, precum şi în Constanţa, la Corpul 9 Armată „Mărăşeşti", Statul Major al Marinei Militare, Academia Navală Mircea cel Bătrăn şi Divizionul 345 artilerie. În 2002 s-a pensionat şi trece în rezervă cu gradul de colonel. La această oră este şeful compartimentului social din cadrul Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.

Pe lăngă „Mitică se întoarce - fără pălărie...!!!", Alexandru Birou este şi autorul a două volume de fabule, „Pălăria lui Mitică" şi „Fabule cu duh creştin", precum şi a unui volum de proză, „Să te împaci cu... tine".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 499

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 929

Locotenent colonel Donici Viorel, numit prim procuror adjunct la Parchetul Militar Cluj

05 Mar 2024 627

„Atlasul geografic şi statistic al României” publicat în 1864, expus la Muzeul Național de Istorie

28 Feb 2024 903

IPJ VasluiServiciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Colonel Simionescu Sava din municipiul Bârlad a depistat și oprit o autoutilitară

20 Feb 2024 513

Trecere în rezervă la Brigada 9 Mecanizată "Mărășești" Constanța (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 1203

Departamentul pentru Situații de Urgență Raed Arafat a primit vizita ambasadorului Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery. S-au purtat discuții privind protecția civilă

16 Dec 2023 758

Declarații de Avere Constanța Prim adjunctul inspectorului șef al IJJ Constanța, colonel Leontin Rădulescu deține o casă și un apartament (DOCUMENTE)

09 Dec 2023 1240

Știri Constanța Eveniment la sediul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” Constanța (FOTO)

04 Dec 2023 1497

Colonel Florişteanu Petru Marcel, condamnat pentru tentativă la agresiune sexuală

13 Nov 2023 1306

Știri Constanța Ceremonie militară și religioasă la Batalionul 345 Artilerie "Tomis" (FOTO)

10 Nov 2023 896

Știri Constanța Recompense la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” (FOTO)

04 Nov 2023 926

ISU Tulcea, în doliu. Colonel Gheorghe Cotoroană s-a stins fulgerător urmare a unui accident

30 Oct 2023 2054

„Colonel din Serviciului de Informații Externe“, condamnat definitiv la Constanța! Dosarul nu se va rejudeca

25 Oct 2023 9229

Doliu în lumea politică din România. ​„Ne bucurăm de moștenirea cunoașterii sale lăsate nouă”

15 Aug 2023 1482