Astăzi este Ziua Armatei Române. De ce se sărbătorește la această dată?


 
  • Toate ceremoniile dedicate zilei se vor desfășura în format restrâns, adaptate regulilor privind prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central și local. 

Pe 25 octombrie Armata Română își sărbătorește ziua. Anul acesta se anunță, asemenea fiecărui an, manifestări dedicate zilei.
 
Toate ceremoniile se vor desfășura în format restrâns, adaptate regulilor privind prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central și local. Având în vedere contextul epidemiologic, participarea persoanelor în asistență va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfășura în prezența unui medic epidemiolog.
 
De asemenea, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării vor fi desfășurate activități specifice dedicate acestui eveniment.
 
Programul principalelor activități este următorul:
 
Duminică, 24 octombrie:
 
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“ inaugurează duminică, 24 octombrie, la ora 11.00, expoziția temporară „MIHAI I – UN SECOL DE ISTORIE (1921-2021)”, iar în zilele de 24 și 25 octombrie intrarea la muzeu este liberă.
 
Luni, 25 octombrie:
 

În Bucureşti la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I  -  ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

 
ora 11.00, Sinaia: personal al MApN va participa la ceremonia de dezvelire a „Statuii Regelui Mihai I”, amplasată în apropierea primăriei municipiului. Manifestarea este organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, împreună cu Ministerul Culturii și Primăria Sinaia.

ora 15.00, Carei, Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”: ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru România, voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, vor prezenta onorul în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.
 
Ceremonii similare vor avea loc în cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.
 
25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-fascistă. Armata Română a purtat lupte alături de forţele sovietice pentru a elibera partea de nord-vest a ţării. Astfel că pe 25 octombrie 1944 luptele au fost încununate de succes, atunci când inamicul a fost împins peste frontierele naţionale. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 - 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri. 

Citește și:

25 octombrie - Ziua Armatei României sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Serviciul sanitar al marinei în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic

30 Jan 2024 5376

MApN Statul Major al Apărării, 164 de ani la comanda Armatei României

10 Nov 2023 725

Doliu în Armata Română! A murit cel mai longeviv veteran de război, la venerabila vârstă de 108 ani

30 Oct 2023 833

Calendar Ortodox 31 mai 2023. Ce sărbătoare este azi?

31 May 2023 1118

Ștefan Hălălău Viața militarului ce a fost închis în lagărul „Peninsula”

19 May 2023 1174

Pieton accidentat mortal de un autobuz al Armatei Române, la Constanța. Sentință definitivă

27 Mar 2023 2719

#citeșteDobrogea Piloți români în cel de-al doilea război balcanic (GALERIE FOTO)

15 Dec 2022 1710

Programe de înzestrare pentru Armata României, aprobate prin hotărâre de guvern

17 Nov 2022 1250

„Armata Română și Casa Regală a României” – sesiune științifică și volum cu participări constănțene sub auspiciile Arhivelor Militare Naționale și a Depozitului Central de Arhivă (Pitești)

01 Aug 2022 3175

Calendar-Ortodox 31 mai - pomenirea sfântului mucenic Ermie

31 May 2022 1431

ZIUA LIVE Misiunile militarilor, o grea încercare pentru familie. ”Un subordonat a primit vestea că soția a plecat de acasă, i-a luat și cardul”

11 May 2022 1836

ZIUA LIVE. Cel mai cunoscut veteran din Constanța al teatrelor de operații vorbește despre Armata Română. Riscuri și beneficii

10 May 2022 2202

Editorial Armata Română și scenariul fantezist, dar bine redactat, al unui film hollywood-ian

24 Mar 2022 4138

Armata Română este în doliu! Un militar român a murit strivit de un tanc

18 Mar 2022 3032

Tragedia de la Constanța Zeci de militari ai României, plecați să slujească în escadrilele, batalioanele și pe mările stelelor! (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2022 3205