Autorul care „și-a făcut din viață un vis”. Elogiul dobrogeanului Pericle Martinescu față de Edgar Allan Poe

• Edgar Poe a rămas orfan la doar trei ani și a fost adoptat de negustorul John Allan
• După ce a renunțat la Universitatea din Virginia, Poe s-a reorientat către o carieră militară
• Edgar Allan Poe a publicat în revista New York Evening Mirror (1845) celebrul poem „Corbul”

„Deşi a apărut şi s-a afirmat în perioada de oboseală şi declin a romantismului ca școală literară, Edgar Poe este, totuşi, un romantic înzestrat cu vigoarea unei personalităţi de renaştere poetică.

În viaţa şi opera lui - amîndouă deopotrivă de importante pentru istoria literară, amîndouă marcate cu sigiliul de foc al geniului - se încrucişează toate experienţele de viaţă şi se regăsesc toate ideile ştiinţifice, filozofice şi mistice din vremea lui, transpuse în creaţii de înaltă valoare artistică - şi de la el pornesc apoi direcţiile noi ale poeziei moderne, care-l consideră şi revendică drept un înaintaş şi un emul necontestat şi niciodată ignorat.

Opera şi viaţa lui Edgar Poe se împletesc permanent pentru crearea uneia dintre cele mai fantastice şi mai tulburătoare legende - care este de fapt o realitate - din cîte s-au înregistrat în istoria literaturii. Poate cea mai bogată în pasiune şi poezie dintre existenţele literare şi artistice ale tuturor veacurilor, existenţa lui Edgar Allan Poe este în acelaşi timp şi foarte bogată în nenorociri, foarte patetică şi foarte bizară.
 
Mai mult chiar decît opera lui halucinantă, plină de mistere şi coşmaruri, destul de scurta lui existenţă terestră este străbătută de violenţe şi devastări interioare ce i-au grăbit iremediabil sfîrşitul.
 
Timp de 40 de ani, de cînd s-a născut - dintr-un cuplu de artişti boemi, sortit să rămînă orfan în fragedă copilărie - şi pînă în noaptea sinistră cînd a fost găsit agonizînd pe marginea unui drum, Edgar Poe n-a trăit decît în Reverie şi Alcool şi n-a cunoscut alţii idoli decît Frumuseţea şi Melancolia.

Fără unul din aceste patru elemente, viaţa lui nu se poate închipui şi destinul lui potrivnic nu poate fi reconstituit în integralitatea sa. Căci destinul lui Edgar Poe se numeşte ghinion, iar acesta este blestemul ce planează deasupra celor mai aleşi şi mai nefericiţi fii ai omenirii: poeţii.

Baudelaire însă, prin dragostea ce i-a purtat-o lui Edgar Poe, prin înţelegerea şi compasiunea arătată faţă de destinul său, a adus o consolare tuturor celor condamnaţi aceluiaşi destin, slăvind în acest alter-ego al său un erou al Cunoaşterii şi o victimă a Pasiunii, deopotrivă de mari şi în înălţarea şi în prăbuşirea lor. Poetul Florilor Răului îl invoca adesea pe Edgar Poe în rugăciunile sale, ca pe unul care străbătuse toate abisurile existenţei şi care putea să înţeleagă cel mai bine adîncimea propriilor lui abisuri[...]

Pentru a suporta existenţa, un om pasionat nu poate să facă din viaţă decît două lucruri: un joc, sau un vis. Edgar Poe şi-a făcut din viaţă un vis, pentru că joc nu se poate numi tragedia terestră a autorului Evrikăi. De altfel, ultimul cuvînt asupra vieţii l-a exprimat el însuşi într-o Marginalie: «Nu este nelogic a presupune că într-o existenţă viitoare, noi vom putea considera această viaţă terestră ca un vis».
 
Este cea din urmă consolare pe care şi-a acordat-o marele romantic american, ca o răsplată depărtată, şi foarte ipotetică, pentru împrejurarea de a fi cunoscut şi îndurat trecerea prin Lumea, atît de reală, de aici.”