Biblioteca județeană „I.N. Roman” funcționează în program de vară


Redeschisă la începutul lunii trecute, după o perioadă de carantină, dar cu activitate neîntreruptă în mediul online, cu un nou regulament de funcționare, impus de pandemie, Biblioteca județeană „I.N. Roman” din Constanța a trecut, începând cu 1 iulie, la programul de vară, la fel ca și în ceilalți ani.
Cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, atunci când este închis, toate secțiile pot fi accesate luni între orele 13-20, marți, joi și vineri între orele 8 – 16, iar miercuri între orele 12 - 20.
Acest program este valabil până la data de 31 august 2020.
 
Totodată, vă reamintim noile condiții de desfășurare a activității în cadrul acestei instituții.
Accesul în instituție al utilizatorilor se va face pe ușa din dreapta clădirii (cum se privește din afară), în timp ce ieșirea se va face pe ușa din stânga clădirii; accesul, atât al utilizatorilor, cât și al salariaților, va fi permis numai după utilizarea covoarelor cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare și în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere gura şi nasul.
La intrarea în sediu se efectuează, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
Nu se va permite accesul în instituție al persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată).
 
Citește și:

Noul regulament de funcționare a Bibliotecii județene „I.N. Roman”, impus de restricțiile pandemiei de COVID19
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 467

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 460

Masă rotundă și lansare de volum, la Biblioteca Județeană Constanța

25 Mar 2024 425

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 530

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 546

Biblioteca Județeană Constanța Festivalul European Latin Grec ediția 2024 - „Adunarea femeilor” de Aristofan (VIDEO)

22 Mar 2024 417

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 794

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 764

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Literatura este cultură. Fără cultură oamenii nu sunt compleți“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 499

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 449

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 665

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, gazda Conferințelor Dilema la Constanța

19 Mar 2024 398

Enciclopedie despre centenarul Războiului de Întregire a Marii Uniri lansată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Profesorul Valentin Ciorbea, printre autori

19 Mar 2024 465

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” scoate la concurs posturi vacante. Detalii

18 Mar 2024 857

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța face angajări

18 Mar 2024 1053