Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ din Constanța a anunțat programul evenimentelor pentru luna august 2021

  • Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ a făcut public programul evenimentelor care se vor desfășura în perioada 1-31 august 2021.
Lansările de carte din luna iulie au fost apreciate în rândul consumatorilor de lectură. Zeci de persoane au fost prezente la aceste mese rotunde, iar autorii au dat autografe până când nu le-a mai mers pixul.

Iată, că în aceeași ordine de idei, Biblioteca Județeană anunță cu plăcere continuarea celebrării culturii în Constanța.
După cum bine știm, pe data de 23 iulie a început expoziția „Literatura franceză în colecțiile speciale“ realizată de Doina Moșoiu. Aceasta este deschisă până pe 15 august. Dacă nu ai apucat să descoperi cele mai renumite opere ale scriitorilor Jules Verne, Moliere, Charles Baude Voltaire și nu numai, ar fi bine să te grăbești.

Pe 4 august, din categoria „Scriitori în vacanță“, va fi publicat pe site un material realizat de Corina-Mihaela Apostoleanu numit „Liviu Rebreanu în mărturii epistolare de familie“.

Pe 6 august, la ora 18:00, va avea loc o nouă lansare de carte. Octavian Unc, aduce în fața publicului cartea de poezie „Drumuri de ieri“. Prezentarea acesteia va fi realizată de către Corina-Mihaela Apostoleanu și Sorin Roșca.

Pe 9 august sărbătorim Ziua Internațională a iubitorilor de cărți. Cu această ocazie, Biblioteca Județeană pregătește un material cu titlul „De ce iubim cărțile?“ în care vom descoperi scurte răspunsuri ale câtorva membrii ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, dar și gânduri ale cititorilor de diferite vârste cu privire la carte și lectură.

În perioada 13-30 august se va organiza o expoziție dedicată Marinei Române sub titlul „Curcubeu“. Vernisajul va avea loc pe 13 august. Organizatorii sunt Liga Navală, Careul doamnelor, iar coordonator din partea Ligii Navale este Elena Stănescu.
Pentru 18 august, Corina-Mihaela Apostoleanu pregătește un material pentru site, cu titlul „Priveliști marine în descrierile lui Anton Holban“.

Cu ocazia celebrării Ecaterinei Teodoroiu pe data de 22 august, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ va fi organizată o expoziție de carte și fotografie legată de Primul Război Mondial, realizată de Doina Moșoiu. De altfel, pe pagina oficială de facebook a bibliotecii, vom putea urmări un interviu live, realizat cu doamne ofițeri din cadrul armatei: Forțele Militare Terestre, Navale și Aeriene din Constanța.

Ultima zi a lunii, 31 august, se încheie cu „Ziua limbii române“. Cu această ocazie, Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene Constanța va susține o conferință despre Limba română ca limbă a poeziei. Doina Moșoiu pregătește o expoziție de carte cu autograf din Colecțiile Speciale, sub numele Scriitori români artizani ai limbii literare, iar Corina-Mihaela Apostoleanu va scrie un material pentru site numit „Limba română vorbită de dobrogeni la final de secol XIX, ilustrată în Chestionarul Hașdeu“.
 
Citește și:


Expoziția „Literatura franceză în colecțiile speciale“ aduce în fața iubitorilor de lectură nume răsunătoare
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 314

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 480

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 585

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 398

Expoziție cu ocazia Zilei Internaționale a Rock and Roll-ului la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 385

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 716

Expoziție dedicată „Zilei Cărții și Dreptului de autor” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Care este tematica acesteia (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 376

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 553

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 605

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 551

Arta goblenului! “Pictură” cu acul, la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 449

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 661

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 600

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 740

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 657